Angajaţii Centrului de Detenţie Craiova (fostul Penitenciar pentru Minori şi Tineri ) au protesta, astăzi, în faţa instituţiei

0
1064

Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Federația Polițiștilor de Penitenciare (FPP), continuă protestele  pentru demnitate profesională. Astăzi, 21 septembrie, angajaţii Centrului de Detenţie (CD) Craiova (fostul Penitenciar pentru Minori şi Tineri) au manifestat în curtea instituţiei. Refuzăm munca suplimentară,  ca reactţe la refuzul Guvernului României de a aplica legea”, a fost principala revendicare a angajaţilor.

 

Revendicările celor din penitenciare nu sunt de ieri, de azi, iar oamenii îşi cer drepturile, conform legislaţiei în vigoare. “Continuăm seria protestelor declanșate în luna august 2023. Mai îndârjiți, mai uniți pentru apărarea drepturilor noastre, mai ales că Guvernul României nea mințit cu privire la aplicarea integrală a legii salarizării unitare(L 153/2017) în sistemul de aparare, ordine publică și siguranță națională. Ne promiteau că acest lucru se va întâmpla la rectificarea din august 2023 cel mai târziu. A trecut septembrie și nu avem o rectificare, ce să mai vorbim de aplicarea integrală a legii salarizării. Pentru asta am protestat, nu pentru altceva”, a precizat Daniel Frimu, preşedinte al sindicatului “Acvila” din cadrul  CD Craiova.

 

“NE MINȚIȚI DE ŞAPTE ANI CĂ VOM PRIMI DREPTURILE NOASTRE”

 

 Redăm comunicatul protestantaţilor: “Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ne amenință mai mult sau mai puțin voalat, cu Parchetul. Transmite directorilor de unitate să ia toate măsurile de împiedicare a personalului să-și exercite dreptul legal și constituțional de a protesta și de a refuza munca suplimentară.

Și asta,  pentru că știe că  sistemul penitenciar nu poate funcționa fără sutele de mii de ore de ore suplimentare efectuate de personalul din penitenciare. Și zeci de mii de zile de concediu de odihnă neefectuate, unele chiar din anul 2021.

Mergem mai departe REFUZÂND MUNCA SUPLIMENTARĂ și ne menținem cererile noastre:

  • Aplicarea în integralitate a Legii unice de salarizare (Legea 153/2017) pentru

sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională;

  • Exceptarea Sistemului penitenciar de la aplicarea prevederilor LEGII AUSTERITĂȚII, lege ce se dorește a fi asumată de Guvernul României și care ar produce un dezastru funcțional pentru Sistemul penitenciar;
  • Deblocarea tuturor posturilor vacante și încadrarea acestora pentru a reduce deficitul de personal și desfășurarea în condiții de siguranță pentru personal a misiunilor operative;
  • Actualizarea tuturor drepturilor stabilite prin lege pentru personalul din Sistemul penitenciar;

 

 

                                                                                                     1/2

 

 

În strada pentru aplicarea legii.

În acest sens anunțăm acțiuni de pichetare a unităților de penitenciare joi, 21 Septembrie 2023

 

Incepand de joi, 21 septembrie 2023 pichetam penitenciarele din

ROMÂNIA.

Iar la sfârșitul lunii septembrie începând cu data de 26-27

septembrie REFUZĂM MUNCA SUPLIMENTARĂ

 

Si continuam….

 

***

Florin Șchiopu, presedinteFSSP                                      Cosmin Dorobanțu, presedinteFSANP

Mobil: 0728 222 860                           Mobil: 0749 137 723e-mail:fssp.office2017@gmail.com                              e-mail: fsanp@fsanp.ro

www.fssp.ro                                       www.fsanp.rohttp://www.fsanp.ro/

Ionuț Mogîldea, presedinte FPP

Mobil: 0724545770e-mail:fpp.ro_office@yahoo.comwww.fpp.ro”

 

 

 

                                                                                                     2/2