Lauri internaţionali la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova

0
1551

În  Singapore s-a desfăşurat, de curând, Olimpiada Internaţională de Informatică, în sistem on-line. Competiţia a fost destinată celor care, în această vară, au absolvit cursurile liceale. În cadrul acesteia, lotul naţional al României a obţinut o medalie de aur, două de argint şi una de  bronz. Au participat peste 300 de elevi din 88 de ţări, iar din lot a făcut parte şi Alexandra Udriştoiu, care a obţinut “argintul” . De asemenea, la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, desfăşurată în acelaşi sistem, din cauza pandemiei, în Ungaria, România a luat trei medalii de argint şi una de bronz, din lot făcând parte şi Emanuel Adrian Dicu, care a luat “argintul”. Ambii elevi au absolvit, în această vară, cursurile Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, fiind pregătiţi de prof.  Marius Nicoli, care ne-a precizat: “Sunt mândru de rezultatele obţinute de foştii mei elevi, care, în această vară, au absolvit cursurile de la “Buzeşti”. Pentru ei, este cel mai frumos lucru, acela de a-şi încheia cariera de liceeni cu aceste premii”. Atât Alexandra, cât şi Emanuel sunt multipli laureaţi ai fazelor naţionale şi internaţionale ale Olimpiadelor şcolare.