Recep Tayyip Erdogan: Statele Unite nu ar trebui să adăpostească un terorist precum Gulen

0
294

AK PARTI GENEL BASKANI VE BASBAKAN RECEP TAYYIP ERDOGANStatele Unite nu ar trebui “să adăpostească un terorist” precum clericul musulman Fethullah Gulen, iar activităţile acestuia ar trebui interzise în întreaga lume, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul unui interviu acordat agenţiei de ştiri Reuters. Gulen, care trăieşte de aproape două decenii într-un exil autoimpus în SUA, este acuzat de autorităţile de la Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din Turcia care a avut loc în luna iulie, însă clericul neagă vehement aceste acuzaţii. Autorităţile americane au anunţat că îl vor extrăda pe Gulen doar dacă Turcia prezintă dovezi care să susţină cererea de extrădare. “Dacă Washingtonul este aliatul nostru strategic şi partener în NATO (…) atunci nu ar trebui să lase un terorist ca Gulen să-şi administreze organizaţia”, a declarat Erdogan. Liderul turc a mai afirmat că în caz de necesitate, starea de urgenţă, declarată în urma loviturii de stat, ar putea fi extinsă după trecerea primelor trei luni. “Poate fi prelungită cu trei luni, sau o lună, ori chiar mai mult (…) susţinătorii lui Gulen s-au infiltrat peste tot (…) vom continua să identificăm şi să arestăm complotiştii (…) prelungirea stării va ajuta acest proces”. Cât priveşte negocierile privind aderarea Turciei la Blocul comunitar, Erdogan a acuzat Uniunea Europeană că nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de Ankara. “Turcia şi-a ţinut promisiunile în ceea ce priveşte procesul de aderare la UE (…) este o cale cu două sensuri şi UE ar trebui să-şi îndeplinească promisiunile (…) Nu am încheiat acest proces (…) Am vrea ca UE să fie sinceră în ceea ce priveşte acest proces”, a afirmat preşedintele turc. Liderul de la Ankara a vorbit şi despre situaţia din Siria, acesta afirmând că îndepărtarea lui Bashar al-Assad este singura cale ce permite restaurarea păcii în ţara devastată de război. Turcia sprijină rebelii care luptă împotriva regimului Assad şi găzduieşte aproximativ 2.7 milioane de refugiaţi sirieni. “Viitorul Siriei ar trebui să fie decis de propriul popor (…) De ce acest ucigaş (Assad n.red.) este susţinut de unele state?”, a spus Erodgan, care a adăugat că „Assad nu trebuie să fie parte a perioadei de tranziţie (…) lumea ar trebui să găsească o soluţie care să nu-l includă pe Assad (…) integritatea teritorială a Siriei ar trebui să fie respectată de alte state”.