Premieră în Parlament: Plenul Camerei Deputaţilor a decis ca Petre Roman să îşi reia mandatul

0
258

petre-roman_radiocraiova_ro_Plenul Camerei Deputaţilor a votat, ieri, cu 216 voturi ”pentru”, o abţinere şi un vot neexprimat raportul Comisiei juridice şi proiectul de Hotărâre prin care Petre Roman îşi recapătă mandatul de deputat după un an şi jumătate, prilej pentru o nouă ”răfuială” a aleşilor cu ANI.

Deputatul UDMR Mate Andras a declarat, în cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor, că formaţiunea din care face parte nu se va grăbi să excludă un coleg, afirmând că vor vota revocarea hotărârii anterioare a Parlamentului în cazul lui Petre Roman. ”Nu ne grăbim cu constatarea incompatibilităţilor şi nici cu excluderea unui coleg şi vacantarea unui post de deputat”, a explicat el. La rândul său, deputatul PSD Ciprian Nica, vicepreşedinte al Comisiei juridice, a arătat că a condus şedinţa Comisiei juridice în care s-a discutat cazul deputatului Petre Roman şi că decizia prin care acesta şi-a pierdut funcţia de deputat a fost abuzivă. Mandatul lui Petre Roman a încetat la începutul lunii februarie 2015.

Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), potrivit căruia Petre Roman s-ar fi aflat în incompatibilitate, din data de 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată – Roman V. Petre Persoană Fizică Autorizată. Hotărârea instanţei a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilit termen de judecată la data de 12 octombrie. Decizia instanţei supreme va fi definitivă. În ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis să se menţină raportul ANI, prin care s-a constatat că fostul parlamentar se afla în incompatibilitate. Hotărârea a fost luată la acel moment ca urmare a unui incident procedural, în urma căruia Petre Roman nu s-a adresat în timpul acordat de lege, instanţei competente, astfel că după decizia Tribunalului Petre Roman şi-a pierdut mandatul de deputat.

Îşi va recupera indemnizaţia, însă nu şi taxa forfetară

Petre Roman îşi va recupera indemnizaţia pentru perioada în care a fost revocat, însă nu şi suma forfetară, potrivit deciziei luate ieri în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. ”În Biroul permanent s-a hotărât că îşi va recupera indemnizaţia de deputat pentru perioada respectivă. Urmează ca secretarul general să facă formele legale, să propună Biroului Permanent să recupereze indemnizaţia de deputat, fără sumă forfetară şi fără alte drepturi”, a declarat deputatul PSD Marcel Ciolacu.

Roman a declarat, ieri, că îşi va relua mandatul şi va candida din nou, afirmând că ar fi putut face plângere penală atât împotriva preşedintelui ANI, cât şi împotriva lui Valeriu Zgonea, căruia Comisia juridică i-a spus ”să nu se grăbească”. ”Puteam să fac plângere penală şi împotriva dumnealui (a lui Valeriu Zgonea – n.r.) şi a celui de la ANI, nu am făcut-o îndeosebi în ceea ce îl priveşte pe domnul Zgonea pentru că nu voiam să mai adaug eu la imaginea negativă a Parlamentului, eu, care ţin atât de mult la Parlament ca instanţă supremă în stat să mai adaug ceva negativ”, a comentat Petre Roman decizia plenului. Întrebat dacă îl va da în judecată pe fostul şef al ANI, Petre Roman a afirmat că ”este posibil, rămâne să discut şi cu avocaţii”.