Grecia: Alexis Tsipras a primit a doua şansă

0
361

Grecii i-au acordat lui Alexis Tsipras, aşa cu a cerut, „a doua şansă” la alegerile legislative anticipate. Politicianul, care domină scena elenă, s-a angajat să formeze guvernul în cursul zilei de astăzi, afirmând că redresarea nu va veni ca o magie şi va trebui trudit pentru ea. Alexis Tsipras a câştigat un al treilea scrutin naţional (36%) în opt luni, deşi absenteismul s-a situat între 35-40%. O nouă alianţă cu ANEL (Grecii Independeţi), partid condus de Panos Kammemos, dreapta naţionalistă, care are zece deputaţi, este mai mult decât posibilă, fiind deja anunţată, fiindcă Alexis Tsipras  a refuzat mâna întinsă de Evangelos Memarakis de la Noua Democraţie. Syriza şi ANEL însumează 151 de mandate, dar nu este exclusă şi o colaborare cu PASOK (social democraţi), creditat cu 5-7%, care ocupă centru-stânga. Alexis Tsipras încarnează alternativa în Grecia. După ce a semnat memorandumul cu troica europeană, provocând sciziunea partidului său, a anunţat alegeri anticipate. Potrivit sistemului electoral grec, partidul plasat pe primul loc primeşte o primă de 50 de deputaţi şi astfel Syriza atinge numărul de 145 de deputaţi, faţă de 149 câţi a avut în anteriorul parlament. „Unitatea populară”, creată de dezidenţii Syriza, n-a atins pragul de accedere în parlament (3%) în pofida susţinerii fostului ministru de Finanţe Yanis Varoufakis, a fostului preşedinte al parlamentului Zoe Konstatopoulo şi eroului rezistenţei greceşti Manolis Glezos. Noua Democraţie (conservatorii) are 75 de parlamentari – 28,1%, Zori Aurii – 7-8% şi KKE (comunişti) – 5,5-6,5% .