Un doljean de 45 de ani, dat în urmărite internaţională de autorităţile din Italia pentru comiterea a opt infracţiuni de furt, a fost prins de poliţişti în comuna Bratovoeşti. Sâmbătă, Curtea de Apel Craiova i-a emis mandat de arestare pentru 15 zile în vederea demarării formalităţilor pentru extrădare.
Conform IPJ Dolj, vineri, în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni, cu sprijinul unei grupe de mascaţi a Serviciului Acţiuni Speciale, l-au depistat, în comuna Bratovoeşti, pe Cristinel Popa, de 45 de ani, din localitate, pe numele căruia autorităţile din Italia au emis un mandat european de arestare. Doljeanul a fost dat în urmărire fiind căutat pentru săvârşirea, pe teritoriul acestei ţări, a opt infracţiuni de furt, în perioada 06.12.2013 – 23.04.2014. Persoana în cauză a fost prezentată magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi apoi Curţii de Apel Craiova, unde i s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 15 zile, în vederea demarării procedurilor de extrădare, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.