În cadrul activităţii de supraveghere şi control al infecţiei cu virusul “West Nile”, care se desfăşoară la nivel naţional, în perioada 1 iunie – 31 octombrie, săptămâna trecută, în judeţul Dolj, a fost înregistrat un caz probabil de infecţie cu virusul West Nile, la o femeie de 67 de ani cu multiple comorbidităţi, din Seaca de Câmp, care a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Craiova cu diagnosticul Meningoencefalită cu lichid clar, cu evoluţie clinică defavorabilă şi deces.
Infecţia cu virusul West Nile este transmisă prin înţepătura de ţânţar şi determină la adulţi o neuroinfecţie care în majoritatea cazurilor este subclinică, dar uneori poate prezenta şi manifestări de meningită, meningoencefalită sau encefalită cu lichid clar; copiii sub 15 ani nu sunt afectaţi. Pentru prevenirea infecţiei cu virusul West Nile, Direcţia de Sănătate Publică Dolj recomandă populaţiei:
- să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
- să utilizeze substanţe chimice repelente de ţânţari;
- să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă;
- să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută.
În cazul în care o persoană prezintă semne de boală: febră, dureri de cap, astenie, vărsături, tulburări de memorie, dureri articulare sau musculare, sau alte situaţii care survin în 3-7 zile de la o posibilă înţepare de ţânţar, aceasta trebuie să se prezinte de urgenţă la medicul de familie sau (cei neasiguraţi) la cel mai apropiat cabinet medical.