Noul an şcolar preuniversitar vine cu modificări importante

0
332
Pe 5 septembrie , va începe anul şcolar  preuniversitar 2022/2023, acesta venind cu noutăţi în ceea ce priveşte desfăşurarea lui.  Astfel, este pentru prima dată când cursurile se vor desfăşura pe module, ceea ce presupune perioade de învăţare mai scurte, vacanţe mai dese, iar durata anului şcolar este de 36 de săptămâni, cu unele excepţii.

Comparativ cu anii trecuți, elevii din toate clasele și copiii de grădiniță vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022, înainte aceştia intrând într-o vacanță de o săptămână, în toamnă, doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță „nouă” este cea din luna februarie, modulară, care va avea loc în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar. Această vacanță „mobilă” a fost fixată deja.

Anul școlar 2022 – 2023 – structura aprobată

  • Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
  • Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Excepții de la regulă

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

Noutăţi pentru elevi şi părinţi

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută. De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor. Potrivit ROFUIP 2022, “elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”. Acesta va fi folosit “pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”, potrivit articolului adăugat 106, alin 5, în ROFUIP 2022. Nu este precizat cum vor fi aplicate acțiunile remediale de către profesor. Menţiune specială în cazul elevilor de clasa pregătitoare și I, care nu pot fi lăsaţi repetenţi, dar “au manifestat dificultăţi de învăţare, menţionate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare”, aceștia rămân în colectivele în care au învăţat şi intră, pe parcursul anului şcolar următor, într-un program de remediere/recuperare şcolară.

Părinții nu vor mai putea colecta bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitatea din noul Regulament. Este vorba despre „eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”, se arată în comunicatul ministrului Educației. În

contractul educațional pe care fiecare părinte îl semnează la înscrierea copilul în clasa pregătitoare și la liceu apare că părinții sau reprezentanții legali ai elevului au în continuare obligația de a trimite copilul în colectivitate numai dacă nu prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături, rinoree etc.). De asemenea, părintele trebuie să ia legătura cu educatoarea/ învăţătorul/ profesorul diriginte, cel puţin o dată pe lună, pentru a cunoaşte evoluţia copilului/ elevului. Potrivit ROFUIP 2022, și elevii au aceleași drepturi și obligații ca până acum, printre care: obligația de a avea un comportament civilizat şi o ţinută decentă în unitatea de învăţământ. Elevii nu au voie să organizeze sau să participe la acţiuni de protest altfel decât este prevăzut în Statutul elevului sau să nu aducă jigniri față de colegi și personalul școlii.

Învățământul primar- noi cerinţe

Elevii claselor primare vor învăța, de regulă, dimineața, potrivit noului ROFUIP 2022: „Învățământul primar funcționează, de regulă, în programul de dimineață. Pentru unitățile de învățământ care funcționează în cel puțin două schimburi, programul este stabilit de consiliul de administrație al unității de învățământ”. „Cursurile pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I și a II-a nu vor începe înainte de ora 8.00 și nu se vor termina mai târziu de ora 14.00”, conform sursei citate.

Învățământul gimnazial (clasele V-VIII) și liceal (clasele IX-XII/XIII)

Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

Calculul mediei anuale generale

Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru, pe regula minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămâna disciplinei în planul-cadru. Astfel, va fi încheiată o singură medie anuală.

„La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie o singură medie, calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament, prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”, conform art. 109 alin. (1) din ROFUIP.

„Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele şi de la purtare” – art. 109 alin. (8) din noul Regulament. Anterior se calcula ca medie aritmetică, fără rotunjire.

Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti sau a documentelor medicale justificative, potrivit sursei citate anterior. Acești elevi se pot transfera doar în situația în care media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, conform documentului.

Examenele naționale

Examenele naționale rămân încă neschimbate pentru anul școlar 2022-2023. Pentru Evaluarea Națională 2023, elevii de clasa a VIII-a vor susține probă scrisă atât la Limba română, cât și la Matematică. Cei care studiază într-una dintre limbile minorităților naționale vor da probă scrisă și la Limba maternă.

Până acum, media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu s-a calculat ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).

  • Regulile și calendarul de examen/admitere vor fi anunțate în scurt timp de ministerul Educației și vom reveni cu ele când vor fi disponibile.

În privința examenului de Bacalaureat 2023, ministrul Educației a anunțat că programa va fi simplificată: „Începând de anul viitor o să avem o tranziție spre normalitate. Sigur că programa va fi simplificată și anul viitor, cu ceea ce s-a predat în clasa a X-a și eventual în clasa a IX-a, dar vom avea deja conținuturi complete pentru clasele a 11-a și a XII-a”, a spus oficialul.

În prezent, bacalaureatul cuprinde următoarele probe:

  • probe scrise la:
    • Limba română;
    • Proba obligatorie a profilului și a specializării: matematică sau istorie;
    • Proba la alegere a profilului și a specializării. Elevii aleg o singură disciplină din următoarele: Fizică, Chimie, Biologie vegetală și animală, Anatomie, Informatică, Geografie, Logică, Economie, Psihologie, Sociologie și Filosofie;
    • Proba la Limba maternă – pentru cei care studiază într-una dintre limbile minorităților naționale;
  • evaluarea competențelor:
    • Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A;
    • Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B;
    • Evaluarea competențelor digitale — proba D;
    • Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C;