Duplicitatea exersată a lui Victor Ponta

0
505
Cum-necum Victor Ponta a reuşit să febrilizeze relaţiile PSD-ALDE, aşa cum şi-a dorit. Premierul Viorica Dăncilă l-a contrazis, recent, pe liderul Pro România, cu privire la negocierile referitoare la rămânerea la guvernare, catalogântu-l drept mincinos şi duplicitar. La rândul său, fostul premier Victor Ponta, afirmă că Viorica Dăncilă ar fi fost de acord cu 4 din cele 5 condiţii puse, mai puţin solicitarea de a se retrage din cursa pentru preşedinţia României. Schimbul de replici a fost baricadat în nervozitate. Spune Victor Ponta următorul lucru: „Pro România a fost construită pentru a salva social-democraţia şi a-i reprezenta pe toţi cei care au vederi de centru-stânga progresistă”. Afirmaţie „interesantă”. Victor Ponta şi-a format un grup parlamentar la Camera Deputaţilor, prin extracţii de parlamentari social-democraţi, în scopul de a coroda majoritatea guvernamentală şi a o pune în situaţii delicate la moţiunile de cenzură ale opoziţiei. Şi fiindcă ex-liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, se dovedise o piatră tare, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l denigra până la saturaţie. O asemenea adversitate iraţională, la adresa unui fost camarad, n-a fost de bună seamă împărtăşită de liderii social-democraţi. Contrele recente cu premierul Viorica Dăncilă îl arată pe Victor Ponta în adevărata goliciune: neserios, duplicitar, modest intelectual, incapabil „să construiască”. Recent Crin Antonescu, întrebat fiind, a dezvăluit motivul pentru care Victor Ponta a distrus USL: o agendă ascunsă, croită nu pentru interesele ţării, ci pentru interese personale. Interesant, Victor Ponta a păstrat tăcerea, la cele afirmate de Crin Antonescu. Pentru a nu dezvolta discuţia. Lucrurile stau în felul următor: CEX Naţional al PSD şi-a exprimat recent opinia faţă de o posibilă alianţă cu Pro România. Putea premierul Viorica Dăncilă să negocieze „pe blat”, în afara deciziei unui for al partidului? De asta mai avea nevoie. Să înţelegem că Victor Ponta, cu locotenenţii săi Daniel Constantin, Georgian Pop, Mihai Tudose şi care mai sunt pe acolo chiar mor de grija social-democraţiei? Nu o lasă mai bine nesalvată. Fără „lumină” de la grupul Pro România. Victor Ponta vorbeşte mult, suferă de locvacitate, nu din cauza caniculei, şi amestecă lucrurile. De pildă a adus în discuţie „criteriul profesionalismului”. Şi era momentul, fiindcă ne-a reamintit de întâlnirea, greu de uitat, de la Palatul Cotroceni, între ex-preşedintele Traian Băsescu şi „delegaţia” Victor Ponta şi Ioana Petrescu, ministrul finanţelor la acea vreme, pe tema reducerii CAS. Era 14 iulie 2014. Ioana Petrescu, fost cadru didactic la Universitatea Maryland, s-a spus, era de aşteptat să ofere explicaţii pertinente, cu care să-l convingă pe Traian Băsescu. Dar spectacolul a fost umilitor. Traian Băsescu i-a „urcat pe pereţi” pe cei doi membri ai guvernului, incapabili de vreo reacţie. Discuţia se găseşte pe Youtube. Rare au fost momentele în care preşedintele ţării, din acel moment, să-şi facă „varză” interlocutorii, bănuiţi de o minimă expertiză, pe o temă de finanţe. Nu toată lumea suferă de amnezie, cum crede Victor Ponta. Nu toată lumea cochetează cu lipsa de caracter, cum o face Victor Ponta. Care nu stârneşte decât o infinită stare de lehamite. Atacul la baionetă al PSD, după ce s-a jurat că nu va lupta împotriva foştilor colegi, nu este o dovadă în plus, este doar o continuitate a lipsei de caracter. Victor Ponta are multe lucruri de lămurit, fiindcă nu i-au explodat toate în nas. Până acum cariera sa politică se rezumă doar la răzbunarea pe Liviu Dragnea. În rest doar dezamăgiri de „sfinţenie întruchipată” aptă de cugetări de cartier.