În perioada 26 august – 1 septembrie, 300 de profesori şi manageri şcolari din Dolj vor participa, la Slănic – Moldova, la o conferinţă naţională, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, denumit „Învăţământ de calitate pentru viitorul copiilor noştri în judeţul Dolj”, organizat de Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie (IDEE), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.
Participanţii la conferinţă fac parte din grupul „ţintă” al proiectului, din 11 unităţi şcolare din comunele Argetoaia, Botoşeşti – Paia, Braloştiţa, Cetate, Gndeni, Greceşti şi Teasc, la care se adaugă cele din Craiova: Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Traian Vuia”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară şi Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”. În cadrul workshop – ului de „Leadership” se vor dezbate mai multe noţiuni, în principal fiind empatia şi „rolul acesteia în educaţie. La „Decision” Making”, se vor identifica problemele reale cu care se confruntă profesorii în şcoală, maniera de eficientă de soluţionare şi de abordare a acestora, iar, în final, aplicarea celor mai bune decizii , orientate spre rezultate concrete. În cadrul workshop – urilor”de „Creativitate în predare” şi „Motivarea ideilor”, accentul se va pune colaborării directe dintre profesor şi elev, în contextul învăţământului de astăzi, când se impun o schimbare de mentalitae şi o abordare nouă”, a precizat prof. Ani Drăghici, inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi coordonatorul proiectului în judeţul nostru. Aceasta a mai menţionat că 100 de elevi, din clasele IV – XI din unităţile de învăţământ care formează „Grupul ţintă”, vor participa, în paralel, cu work – shop – urile cadrelor didactice, iar selecţia a fost atent urmărită, la bază stând rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională. Toţi elevii participă la o tabără, beneficiind de pensiune completă şi de un program variat de activităţi educativ – instructive.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord