Proiectul „Fun in Summer”, la final

0
437

Vara este pe sfârșite. La fel vacanța și, de asemenea, unul dintre proiectele pe care Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin American Corner, le-a implementat în ultimele două luni pentru elevii de toate vârstele. „Fun in Summer”, proiect educativ aflat la cea de-a doua ediție, a insemnat bucurie, recreere și implicare. Prin cele cinci activități de proiect, Movie Club, Arts and Crafts, English Club, Book Reading și Games Day, cei 171 de participanți au deprins cunoștințe și îndemânări noi.

De cel mai mare interes s-au bucurat activitățile de învățare, respectiv lectură în limba engleză. Cu o medie de aproape 90 de participanți, cluburile de engleză au devansat toate celelalte activități. Proiectul a mai însemnat și 81 de ateliere care au generat nu mai puțin de 1520 de vizite la bibliotecă.

Cei mai mulți participanți au venit la toate atelierele din cursul săptămânii. Au fost bucuroși să comunice în limba engleză despre ei și despre orașul în care trăiesc, să își dezvolte îndemânarea confecționând diferite lucruri și jucării, să se joace împreună, reușind să relaționeze foarte bine, unii dintre ei reușind chiar să se împrietenească”, a declarat Carmen Tică, bibliotecar la American Corner.

Că învățarea și perfecționarea limbii engleze au reprezentat principalul obiectiv de proiect o demonstrează și Mădălina Băileșteanu, bibliotecar în cadrul aceluiași compartiment. „Ne bucurăm că tinerii elevi au putut să învețe prin joc, să își petreacă timpul liber într-un mod constructiv, au învățat să lucreze în echipă, să învețe limba engleză, dar și să ia decizii cu ajutorul jocurilor. Sperăm că orele petrecute în bibliotecă le-au sădit aceea obișnuință de a veni și utiliza biblioteca cu toate serviciile sale pentru că biblioteca este un spațiu prietenos, care le aparține”, a arătat Mădălina Băileșteanu.

Deși la începutul verii cei mai mulți dintre participanți dețineau carduri de bibliotecă, de-a lungul săptămânilor de proiect numărul acestora din urmă a fost suplimentat în așa fel încât absolut toți elevii să beneficieze de toate serviciile pe care biblioteca le oferă utilizatorilor. Dincolo de cifre și rezultate cantitative, Fun in Summer reprezintă garanția promovării bibliotecii, dar și a utilității și accesibilității proiectelor implementate. De-a lungul anului școlar, elevii sunt așteptați la American Corner pentru diferite activități educative, propuse de biblitoecari sau, după caz, organizate de participanți, pentru scrierea temelor, audiții muzicale și vizionări diverse.

Ne pregătim să încheiem o nouă ediție a proiectului Fun in Summer. Și în acest an, la fel ca în trecut, ne-am bucurat de implicarea neprecupețită a voluntarilor bibliotecii noastre. Le mulțumim pe această cale pentru că și-au petrecut cea mai mare parte a vacanței de vară la bibliotecă, în compania micilor cititori. Considerăm că ne-am atins obiectivele pe care ni le-am propus, cei aproape 200 de copii demonstrându-ne că lucrurile pe care le propunem au sens și sunt apreciate. În altă ordine de idei, le sugerăm tuturor participanților și, în egală măsură, celor care apelează la servicile noastre să rămână conectați la activitățile derulate sub egida American Corner. Oferta de acțiuni este extrem de bogată și se adresează tuturor categoriilor de public”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

„Fun in Summer” a fost organizat și s-a desfășurat în cadrul compartimentul ui American Corner Craiova, înființat în aprilie 2006. Colecția de documente în format clasic și modern, tehnologia informațională, dar și bibliotecarii care deservesc secția fac din American Corner unul dintre cele mai active compartimente ale Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Implicat în acțiuni de promovare a limbii și culturii engleze, pe filieră americană, campanii ecologice, de responsabilizare și conștientizare cu privire la diferite subiecte și teme de actualitate, American Corner Craiova este un centru de informare și resurse fondat în baza parteneriatului dintre Ambasada SUA în România și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”