Madrid-Barcelona: Relaţii tensionate şi după atentat

0
427

spaniaÎn pofida dorinţei de a lucra “împreună”, exprimate de premierul spaniol Mariano Rajoy şi de preşedintele catalan Carles Puigdemont, presiunile persistă, mai ales că guvernul catalan şi-a anunţat intenţia de a convoca un referendum unilateral pentru dobândirea independenţei, la 1 octombrie a.c. La nivel declarativ, lucrurile stau rezonabil fiindcă, în faţa presei, vineri, 18 august a.c, la Barcelona, Rajoy şi Puigdemont subliniaseră că sunt uniţi contra terorismului, iar cooperarea este totală între poliţia catalană (Mossos d’ Esquadra), poliţia naţională şi garda civilă. Amintind că Madridul a decis să menţină nivelul actual de alertă (4 pe o scară până la 5) ministrul de Interne spaniol Juan Ignacio Zoido sugera că celula jihadistă care a comis atentate la Barcelona şi Cambrils a fost demantelată. Reprezentantul poliţiei catalane a precizat, în schimb, că ea va anunţa rezultatele. Astăzi, de dimineaţă, marocanul de 22 de ani, Younes Abouyaaqoub, care ar fi condus camioneta pe Ramblas, era în continuare căutat ca şi un imam din Ripol, suspectat de radicalizarea tinerilor islamişti. O declaraţie a unui oficial catalan – independentist – Joaquin Forn, criticată, a făcut distincţie între victimele catalane şi cele de naţionalitate spaniolă, într-o intervenţie la un canal de televiziune. O mare adunare populară ar urma să aibă loc sâmbătă, 26 august a.c, dar deja sunt discuţii în legătură cu participarea regelui Felipe VI pentru faptul că are relaţii cu Qatarul. După masacrul din 2004, 192 de morţi, Spania a devenit un obiectiv major al jihadiştilor, deşi nu face parte din forţele internaţionale care acţionează în Siria şi Irak. Serviciile spaniole de informaţii supraveghează Barcelona, dar în acelaşi timp şi enclavele spaniole – Ceuta şi Melilla. Guvernul catalan dispune de o forţă autonomă – Mossos d’ Esquadra – dar bugetul acesteia depinde de Ministerul de Interne spaniol. La 17 august, guvernul autonom secesionist a acuzat guvernul spaniol că refuză să întărească poliţia catalană şi să o integreze în centrul de informaţii contra terorismului şi a crimei organizate, create în 2014 şi în Europol. Controversele pe tema forţelor de securitate, într-o regiune recunoascută ca bază a jihadiştilor riscă să agraveze îngrijorarea cetăţenilor şi tensiunile interne. Oricum societatea catalană, şocată, dar şi dezorientată în faţa violenţei jihadiste se găseşte în faţa unei periculoase conjuncturi.