Măsuri de ordine publică la Craiova – Steaua

0
332

Peste 100 de jandarmi, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, vor asigura măsurile de ordine publică cu prilejul meciului dintre CS U Craiova şi Steaua, în zona apropiată şi imediată a stadionului “Extensiv”, pe traseele de afluire şi defluire ale spectatorilor şi protecţia delegaţiilor echipelor şi oficialilor, cu misiunea de a preveni săvârşirea de fapte antisociale.

În urma desfăşurării şedinţei de cooperare a forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine publică s-au stabilit detaliile privind organizarea şi desfăşurarea acestei partide de fotbal, rezultând următoarele:

– accesul spectatorilor în stadion se va efectua începând cu ora 16.00, pe la porţile de acces 1,2,3,4, numai pe baza documentelor de acces.

– nu va fi permis accesul cu obiecte care pot fi aruncate în direcţia terenului de joc sau a altor persoane. Aceste obiecte vor fi reţinute la punctele special amenajate şi returnate la terminarea partidei.

– accesul cu autovehicule în parcarea stadionului va fi permis doar celor care au documente de acces în acest sens(40 de locuri).

Spectatorii, trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele de deplasare către locul de desfăşurare al meciului, în apropierea şi în incinta stadionului iar la solicitarea forţelor de ordine au obligaţia să prezinte documentele de acces şi actele de identitate, fiindu-le interzis să pătrundă în stare vădită de beţie, să introducă în stadion băuturi alcoolice, bannere, afişe, steaguri care conţin texte cu conţinut obscen, materiale pirotehnice sau alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.