Tânăr de 18 ani, reţinut de poliţiştii din comuna Rast, pentru tâlhărie calificată

0
299
Ieri, 20 iulie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Rast au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 18 ani, din Bistreţ, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa tânărului, care a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul, în noaptea de 07/08 iulie a.c., prin escaladarea gardului împrejmuitor și prin forțarea unui ferestre tip termopan, ar fi pătruns în locuinţa unei femei de 72 de ani, din Bistreț, unde, prin amenințări, ar fi deposedat-o de suma de 220 lei.  În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiști, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti cu propunere de arestare preventivă.