Dezaxatul în vârstă de 63 de ani, pedofil, arestat preventiv pentru 30 de zile

0
573

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a prezentat, ieri, un caz înfiorător: un bărbat în vârstă de 63 de ani a agresat sexual mai mulţi minori, fiind reţinut pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Pentru început, va sta 30 de zile după gratii.

Acesta locuia pe o stradă  din Craiova şi ademenea copiii vecinilor cu dulciuri, apoi îi conducea în curtea sa, unde îi agresa sexual. Potrivit poliţiştilor, acesta se dezbrăca, le arăta organele sexuale unor micuţi de 5, 6 şi 8 ani, apoi îi punea să le atingă. Părinţii copiilor şi-au dat seama că se întâmplă ceva ciudat când au observat că micuţii începuseră se se joacă similar şi acasă. Atunci au început să le pună întrebări şi copiii au povestit ce se întâmplase.

Din cercetările iniţiale ale poliţiştilor, se pare că bărbatul ar fi avut cel puţin patru victime minore pe care le-a agresat sexual. „În fapt, la data de 4 iulie, un minor şi o minoră, de 5 şi 6 ani, din Craiova, s-ar fi deplasat la locuinţa bărbatului, unde cel în cauză, în urma practicării unor jocuri, și-ar fi expus organele genitale şi i-ar fi determinat pe minori să le atingă. De asemenea, din cercetări poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul ar fi procedat similar în luna mai, victimă fiind o minoră de 6 ani, din Craiova. Poliţiştii au stabilit că bărbatul, în cursul anului curent, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, împreună cu o altă minoră de 8 ani, ar fi atins-o în zona feselor, şi-ar fi expus organele genitale şi ar fi determinat-o pe aceasta să le atingă, au mai precizat poliţiştii doljeni” – se arată în comunicatul IPJ Dolj.