Milwaukee Bucks a devenit pentru a doua oară în istorie campioană a NBA. După ce a pierdut primele două meciuri ale finalei cu Phoenix Suns, formaţia din statul Wisconsin a revenit cu patru victorii consecutive şi a câştigat titlul cu scorul general de 4-2. În meciul 6, Bucks s-au impus acasă, în Fiserv Forum, cu 105-98. Ca şi în 1971, când Kareem Abdul Jabbar a purtat-o spre titlu, Bucks a avut un superstar la timonă, grecul Giannis Antetokounmpo. În meciul 6, elenul a fost fabulos, reuşind 50 de puncte, 14 recuperări şi 5 capace, iar în finală a avut o medie de 32 de puncte, fiind ales MVP.
Phoenix ratează pentru a treia oară ocazia de a cuceri titlul NBA, iar liderul de acum, Chris Paul, ajuns la 36 de ani, are soarta lui “Sir” Charles Barkley din 1993, când acesta a fost învins în finală de prietenul Michael Jordan, care aducea al treilea titlu consecutiv pentru Chicago Bulls.