Sens giratoriu modular, donat pentru o intersecție din Craiova

1
2156

Un sens giratoriu modular, cu decorațiuni din piatră și iluminat arhitectural, a fost amplasat într-una din cele mai aglomerate intersecții ale Craiovei. Este primul sens giratoriu de acest gen în Bănie și prima donație care a fost făcută vreodată de o firmă de construcție pentru traficul din oraș.

Intersecția bulevardului „Nicolae Romanescu” cu strada „Râului” era semnalizată, până nu demult, cu balize din plastic. Pe lângă aspectul inestetic, între timp vopseaua în alb și roșu mai pierzându-și din culoare, acestea erau și foarte ușoare, fiind o pradă sigură în fața vânturilor mai puternice sau a unui șofer mai grăbit. De ieri, pe locul respectiv a apărut un sens giratoriu nou, care schimbă peisajul și, spun specialiștii, este și mult mai eficient în trafic.

O tehnologie nouă

Conceptul de „giratoriu modular” a fost dezvoltat și patentat de o firmă de construcții din Craiova, SC ARVA. Reprezentanții societății au explicat, ieri, că s-a lucrat timp de doi ani la această tehnologie, iar primul produs realizat a fost donat pentru traficul din oraș, extrem de aglomerat în zona respectivă. ”Sensul giratoriu modular se deosebește de tehnicile tradiționale de construcție prin timpul redus de montaj, neafectarea circulației rutiere în timpul montajului și posibilitatea relocării acestuia cu mare ușurință, contrar sensurilor giratorii actuale. Am perfecționat-o această tehnologie timp de doi ani și ne-am dorit să îmbunătățim traficul din zona Craiovei. Și atunci am făcut o donație pentru primărie, dorindu-ne foarte mult să ajutăm orașul”, a precizat Andrei Stancu, proiectant în cadrul firmei ARVA.

Montarea a durat 24 de ore

Lucrul care îl deosebește față de tehnicile precedente de construcție ar fi, potrivit proiectanților, durata de montare foarte redusă. Inelul exterior se montează în aproximativ 12 ore, iar porțiunea liberă din interior, care este lăsată liberă, variază în funcție de ce se alege ca și decorație. „Noi am încercat să rezolvăm o problemă cu care multe firme de construcții se confruntă în momentul de față, și anume o lipsă în personajul calificat și eficient. Modulele prefabricate și, în general, construcțiile care se bazează pe prefabricate presupun un timp redus în șantier și o pregătire în prealabil, cu număr redus de muncitori pe sit. Astfel, noi am reușit să montăm acest sens giratoriu fără a întrerupe prea mult traficul”,     a menționat Andrei Stancu.

Trei intersecții mari așteaptă o semnalizare modernă

Încă trei intesecții din Craiova s-ar preta la instalarea acestui gen de sens giratoriu. Una dintre acesta este intersecția străzilor „Caracal” cu „Henry Ford”, iar celelalte două în cartierul Bariera Vâlcii. „Sensul giratoriu arată foarte bine, l-am văzut iluminat și pe timp de noapte. Avem trei zone pentru care căutăm o soluție, iar două sunt pe rocadă, una la intrarea în Bariera Vâlcii, iar cealaltă după podul din Bariera Vâlcii”, a precizat viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan, prezent, ieri-dimineață, la inaugurarea noului sens giratoriu. Datorită rezistența betonului folosit și a sistemului de armare, proiectanții au oferit o garanție de 50 de ani pentru această lucrare. În plus, societatea a menționat că urmează să obțină, în cursul acestui an, și brevetul de invenție pentru acest concept. 

1 COMENTARIU

Comments are closed.