Erdogan crede că ţări străine ar putea fi implicate în puci!

0
412

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat, ieri seară, într-o conferinţă de presă, instituirea stării de urgenţă pentru 3 luni în Turcia, în urma tentativei de lovitură de stat de săptămâna trecută eşuată. Este o perioadă „necesară pentru eradicarea rapidă a tuturor elementelor de organizaţie teroristă” a spus el, referindu-se la reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, bestia sa neagră, pe care îl acuză de instigare la puci. Fethullah Gülen, aflat în ezil în SUA, a dezminţit orice implicare. Preşedintele Erdogan a menţionat că nu va face niciun compromis de la democraţie, deplângând faptul că ţări străine au susţinut puciul, poate nu până în final, puci care a atins 55.000 de turci. Starea de urgenţă permite decretarea interzicerii circulaţiei după anumite ore, restrângerea dreptului la manifestări publice, interzicerea liberei circulaţiei în anumite zone identificate. Steffan Selbert, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, a deplâns noile măsuri luate, care contravin unui mod de acţiune cu respect faţă de statul de drept. Susţinut de secretarul american de stat, John Kerry, care a refuzat să comenteze purgatoriul operat de Ankara, Erdogan a reproşat şefului diplomaţiei franceze, Jean Marc Ayrault, anumite recomandări. Tentativa de puci, din noaptea de vineri spre sâmbătă, a făcut 300 de morţi, semănând haos, în principal la Ankara, unde Parlamentul şi sediul Poliţiei au fost bombardate. Aproximativ 55.000 de persoane au fost suspendate din funcţiile lor sau demise, potrivit media turcă. Peste 9.000 de suspecţi au fost arestaţi sau plasaţi în supraveghere. Potrivit agenţiei de presă Anadolu, 99 de generali şi amirali sunt în arest provizoriu şi aşteaptă procesul. Inclusiv apropiaţi ai lui Erdogan au fost reţinuţi. Ieri, aviaţia turcă a lovit poziţiile rebelilor kurzi din Irak. Dacă identitatea responsabililor puciului rămâne neclară, Armata aerului este bănuită de un rol central jucat, motiv pentru care şeful său, generalul Akin Ozturc se găseşte arestat. Marţi, autrităţile turce au cerut demisia a peste 1.500 de cadre universitare şi suspendarea a 21.738 angajaţi ai Ministerului Educaţiei, toţi bănuiţi de legături cu Fethullah Gülen. 20 de media şi-au pierdut licenţa. Tot marţi, preşedintele Erdogan, pentru prima oară după lovitura de stat avortată, a primit un oficial străin, în persoana premierului georgian, Guirogui Kviridakachivili, semn că viaţa reintră în normal.