Cosmin Vasile, vicepreşedintele CJ Dolj: „Evocăm cu respect memoria celor care au scris istoria zborului românesc”

0
324

aviatie1Ziua Aviaţiei se sărbătoreşte în fiecare an la 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Ilie, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului. Ieri a avut loc şi o ceremonie militar-religioasă, unde avioane de luptă şi acrobaţie au survolat cerul, deasupra municipiului Craiova.

Prezent ieri, la eveniment, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile a subliniat importanţa evenimentul celebrat cu are fast. „Astăzi ( n.r ieri), celebrăm Ziua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene, dar şi valorile care i-au definit mereu pe toţi cei care şi-au pus destinele în slujba Aripilor Româneşti. Misiunea de mare responsabilitate pe care o îmbrăţişează aviatorii români, civili şi militari, a stat dintotdeauna sub semnul cutezanţei, devotamentului şi abnegaţiei. Este o misiune care impune pasiune, vocaţia pionieratului, dar şi dorinţa sinceră de a deschide noi orizonturi de cunoaştere”, a precizat în doi discursul său, vicepreşedintele CJ Dolj.

O bogată tradiţie în aviaţie

Reprezentantul administraţiei publice judeţene a mai spus că acest eveniment „generează, fără îndoială, o emoţie aparte,  mai ales că ne aflăm într-o zonă cu o bogată tradiţie în aviaţie, o zonă de care şi-au legat numele exponenţi iluştri ai domeniului, dacă ar fi să ne referim doar la Henri Coandă sau la una dintre cele mai cunoscute femei-pilot ale României, Mariana Drăgescu, salvatoarea a sute de vieţi în cel de-al Doilea Război Mondial”.  Cosmin Vasile a mai remarcat faptul că ceremonia la care a luat parte reprezintă un moment de evocare. „Evocăm cu respect memoria celor care au scris istoria zborului românesc, dar şi momentul unui cuvenit omagiu adus eroilor aviaţiei noastre, celor care, pentru îndeplinirea datoriei, au mers fără ezitare până la sacrificiu. La ceas aniversar, permiteţi-mi ca, în numele meu şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, domnul Ion Prioteasa, să adresez tuturor celor care, prin munca lor, au dus şi duc mai departe bunul renume al aviaţiei civile şi militare sincerele noastre urări de sănătate, cer senin şi un călduros «La mulţi ani!».“, a mai spus Cosmin Vasile, vicepreşedintele CJ Dolj, în discursul său.aviatie