În perioada, 20 iunie – 12 iulie, Departamentul de Fizică al Facultății de Științe ale Naturii din cadrul Universității din Craiova, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, organizează activități de pregătire metodico-științifică la disciplina FIZICĂ. Cursurile se adresează cadrelor didactice care vor susține în acest an examenul de Definitivare în învățământ și/sau examenul de Titularizare la disciplina FIZICĂ, tinerilor absolvenți, dar și studenților care aspiră la o carieră în învățământul preuniversitar, în calitate de profesori de specialitate. “Mulțumim domnilor prof. univ. dr. Radu Constantinescu și conf. univ. dr. Iulian Petrișor pentru tot sprijinul acordat și excelenta colaborare! Mult succes, dragi colegi!”, a transmis prof. Anca Bărbulescu, inspector de Fizică în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.