Ieri, 20 iunie, poliţiştii Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Melinești au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din localitatea Ișalnița, bănuit de comiterea infracţiunii de viol asupra unui minor. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
În ziua de 10 iunie , poliţiştii au fost sesizaţi, de un bărbat, de 44 de ani, din localitatea Ișalnița, cu privire la faptul că, în perioada martie-iunie , fiica sa, în vârstă de 15 ani, ar fi întreținut relații sexuale cu un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate. “Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt. La data de 20 iunie , în urma percheziției domiciliare efectuate în localitatea Ișalnița, la locuința tânărului de 22 de ani, care se sustrăgea de la cercetări, cel în cauză a fost identificat și condus la audieri. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Astăzi, 21 iunie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .