Comunicatul Administraţiei Prezidenţiale sună clar şi concis: având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante şi masive ale Rusiei asupra civililor şi infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum şi consecinţele regionale ale acestei situaţii, inclusiv asupra securităţii României, în strânsă colaborare cu aliaţii, membrii CSAT au decis donarea către Ucraina a unui sistem Patriot. Donarea se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent. Se doreşte, în acest fel, găsirea unei soluţii care să răspundă nevoilor de asigurare al spaţiului aerian şi, în acelaşi timp este necesară identificarea unei soluţii temporare care să acopere vulnerabilităţile create. Membrii CSAT s-au declarat în favoarea susţinerii lui Mark Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO, după ce Klaus Iohannis şi-a anunţat retragerea din competiţie.