UE va acorda sprijin suplimentar țărilor din Africa, zona Caraibilor și Pacific ca reacție la invazia Ucrainei de către Rusia

0
267

Comisia Europeană a adoptat astăzi, 21 iunie, o propunere prin care vor fi mobilizate 600 de milioane EUR din rezervele Fondului european de dezvoltare pentru a aborda actuala criză alimentară care a fost agravată de invazia Ucrainei de către Rusia.

Aceste fonduri vor ajuta țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP) să facă față situației alimentare stringente cu care se confruntă prin acordarea de asistență umanitară (150 de milioane EUR), prin sprijinirea producției durabile de alimente și a rezilienței sistemelor alimentare (350 de milioane EUR) și prin sprijin macroeconomic (100 de milioane EUR).

Cu ocazia anunțării noii măsuri de sprijin în cadrul Zilelor europene ale dezvoltării din 2022 de la Bruxelles, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: Războiul de agresiune al Rusiei are costuri uriașe și lipsite de sens nu numai pentru populația ucraineană, dar și pentru persoanele cele mai vulnerabile din întreaga lume. Rusia blochează în continuare milioane de tone de cereale de care populație mondială are nevoie disperată. Pentru a veni în ajutorul partenerilor noștri, vom mobiliza o sumă suplimentară de 600 de milioane EUR astfel încât să evităm riscul unei crize alimentare și al șocurilor economice.

Comisarul pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, a declarat: Solidaritatea se află în centrul valorilor Uniunii Europene. Cei mai vulnerabili dintre noi se confruntă cu dificultăți uriașe pe fondul crizei alimentare agravate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Prin aceste 600 de milioane EUR suplimentare, ne vom consolida sprijinul în vederea gestionării acestei crize, contribuind în același timp la dezvoltarea unor sisteme alimentare durabile și reziliente.

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/securitatea-alimentara-ue-va-acorda-sprijin-suplimentar-tarilor-din-africa-zona-caraibilor-si-2022-06-21_ro