Franţa (alegeri legislative): Deputaţi cu profil atipic!

0
442

Rachel Keke (47 ani), aleasă deputat sub sigla NUPES, în circumscripţia Val de Marne, a fost purtătoare de cuvânt, în cursul grevei prelungite a cameristelor de la L’Ibis Batignolles Paris, între 2019 şi 2021. Ea a învins-o în turul doi pe Roxana Mărăcineanu (51,4% la 48,6%), fostă ministru al Sporturilor. Rachel Keke este o franco-ivoriană, naturalizată în 2015, mamă a 5 copii, născută în comuna Abobo, la nord de Abidjan, într-o familie modestă. Alături de ea, s-au mai calificat Mathilde Hignet (sub sigla NUPES), muncitor agricol, Stephanie Galzy, lucrătoare la o bancă poştală, sub sigla RN şi un fost boxer, Antoine Villedieu, de asemenea din partea RN.