Facebook, Alphabet, Amazon şi Netflix – niveluri record pe bursă

0
321

Patru din cele cinci acţiuni cunoscute sub numele FAANG, respectiv Facebook, Alphabet, Amazon and Netflix, au atins miercuri niveluri istorice, numai Apple lipsind pentru a fi un scor perfect, relatează Reuters, citat de News.ro.

Cele cinci acţiuni au făcut ca indicele Nasdaq Composite să atingă un nivel record şi au ajutat ca evoluţia indicelui S&P 500 să elimine temerile legate de tarifele comerciale punitive impuse reciproc de Statele Unite şi China.

Îngrijorările referitoare la riscurile unui război comercial au limitat creşterea S&P 500 la aproximativ 3,5% în acest an, dar grupul companiilor FAANG, ale căror afaceri sunt în mare parte imune la comerţ şi tarife, au crescut de 10 ori în această perioadă.

 ”Vedem un mare semn de întrebare legat de comerţul global…şi ori de câte ori piaţa are probleme, este important să căutăm leaderpship-ul şi să izolăm ceea ce este puternic. În prezent acţiunile FAANG sunt în frunte şi evoluează foarte bine”, a declarat Adam Sarhan, director general la 50 Park Investments în New York.

Indicele celor cinci acţiuni FAANG a atins la rândul său un nivel record, miercuri.

Acţiunile Facebook au crescut cu până la 3,1%, la un nivel record de 203,55 dolari pe unitate, depăşind pentru prima oară nivelul de 200 de dolari.