Dolj: Campania de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicate vehiculele cu tracţiune animală şi biciclete, la final

0
380

În perioada 4-17 iunie a.c., în județul Dolj s-a derulat o amplă campanie de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicate vehiculele cu tracţiune animală şi bicicletele. Pe parcursul acestor activități, 1.000 de bicicliști și căruțași opriți în trafic au fost ”sancționați” de către oamenii legii, cu veste reflectorizante, pentru a crește vizibilitatea acestora în trafic.

Campania lansată de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității, Serviciului Rutier și Serviciului de Ordine Publică a avut drept scop conștientizarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală şi a bicicliştilor cu privire la conduita preventivă pe care trebuie să o adopte atunci când se deplasează pe drumul public, pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere. În cadrul campaniei, polițiștii doljeni au desfășurat, în special în târgurile săptămânale din județ, peste 60 de activități de informare a conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală şi a bicicliştilor cu privire la obligațiile și regulile ce trebuie respectate în calitatea lor de participanți la trafic, tocmai pentru a preveni producerea de accidente rutiere. De asemenea, 1.000 de bicicliști și căruțași opriți în trafic sau întâlniți în cadrul activităților derulate au fost ”sancționați” de către oamenii legii, cu veste reflectorizante, pentru a crește vizibilitatea acestora în trafic. Totodată, în cadrul activităților derulate, polițiștii doljeni au împărțit conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală şi bicicliştilor, flyere cu sfaturi și recomandări preventive. Activitatea poliţiştilor a fost apreciată de către toți participanții la trafic, aceștia declarând în repetate rânduri că este binevenită, mai ales în mediul rural, astfel de activități urmând a se derula și în perioada următoare.