O şansă pentru tineri

0
329

aiesecAIESEC Craiova le oferă tinerilor şansa de a se dezvolta profesional şi personal , prin intermediul stagiilor de pregătire profesională, cu ajutorul Programului „Global Talent”. Acest proiect reprezintă şansa de dezvoltare a carierei profesionale a tinerilor, într-un mediu internaţional, ei putând pleca în ţări ca Turcia, Polonia, Austria, Spania şi Vietnam, ultima o ţară pe undeva exotică, dacă nu cumva pierdută din vedere, mai ales în noul context geopolitic. Este un merit al celor de la AIESEC, care pătrund în zone greu explorabile. Printre criteriile de înscriere se numără nivelul avansat de cunoaştere a limbii engleze, vârsta cuprinsă între 18 – 29 de ani, o experienţă de minimum trei luni pe domeniul pe care se aplică. Durata unui stagiu profesional „Global Talent” este între şase săptămâni şi 18 luni, participanţii având cel puţin 35 de ore de lucru pe săptămână, cu un salariu lunar, în domenii precum Educaţie, Marketing, IT, Inginerie şi Vânzări. Tinerii se pot înscrie pe site-ul oficial al organizaţiei, https://register.aiesec.ro/gt/gt-registration.php , până pe 15 iulie , după cum a precizat Adrian Cioc , vicepreşedinte internship-uri internaţionale. Acesta a mai menţionat : „Programul a fost dezvoltat ca o soluţie pentru cei care doresc să-şi practice aptitudinile într-o companie din străinătate, în acelaşi timp clădindu-şi o reţea de contacte la nivel mondial. Intership-urile între studenţi se practică din 1991, iar, la nivelul organizaţiei se află o evidenţă clară a studenţilor din Craiova, peste 100, care au beneficiat de astfel de cursuri de formare profesională, începând cu 1999. Avem, din anul 2010, aproximativ 20 de tineri care, după ce au căpătat experienţa necesară, s-au întors în România ”.