Băsescu: PSD-ALDE au pierdut majoritatea

0
129

basescuPMP şi PNL susţin că PSD-ALDE au pierdut majoritatea parlamentară, potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele PMP, Traian Băsescu, şi de deputatul PNL Cătălin Predoiu, cei doi afirmând că fără voturile deputaţilor care reprezintă minorităţile naţionale moţiunea de cenzură nu ar fi trecut.

“Dragnea şi Tăriceanu, aţi pierdut! Fără voturile minorităţilor, moţiunea de cenzură nu ar fi trecut. Alianţa PSD-ALDE a pierdut majoritatea. Deci, este normal să piardă şi guvernarea”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook.

La rândul său, deputatul PNL Cătălin Predoiu a afirmat că moţiunea de cenzură a trecut cu 241 voturi, dintre care 15 au venit de la minorităţile naţionale, ceea ce arată că PSD-ALDE nu mai dispun de 233 de voturi în Parlament.

“PSD-ALDE nu mai au majoritate. Moţiunea a trecut cu 241 voturi, dar 15 au venit de la minorităţile naţionale. Jumătate plus unu înseamnă 233, ori votul de astăzi a demonstrat că PSD- ALDE nu mai dispun de 233 de voturi în Parlament. Pentru că, 241 minus 15 voturi de la minorităţi fac 226”, a declarat deputatul PNL Cătălin Predoiu. ( sursa : mediafax.ro)