Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond: Eventuala ieşire a Marii Britanii din UE va fi “ireversibilă”

0
330

Baroneasa Sayeeda Hussain Warsi, fostă membră a Guvernului David Cameron, a decis să susţină rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, deşi până acum militase pentru ieşirea ţării din comunitatea europeană, informează ziarul The Times.njp_83971

Baroneasa Warsi, fost secretar de stat în cadrul Ministerului britanic de Externe, a declarat că a luat această decizie întrucât “ura şi xenofobia” mişcării favorabile ieşirii ţării din UE “au mers prea departe”. Baroneasa a subliniat că a decis schimbarea susţinerii când a văzut un poster antiimigraţie al formaţiunii xenofobe Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), condus de Nigel Farage. O eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi “ireversibilă”, avertizează ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, citat de site-ul cotidianului Le Figaro. “Este o decizie ireversibilă. Dacă majoritatea alegătorilor decid ieşirea din Uniunea Europeană, nu va exista nicio revenire. Marea Britanie nu va putea deveni niciodată din nou membră a Uniunii Europene, întrucât acest lucru s-ar putea face doar în condiţii inacceptabile”, a subliniat Hammond, explicând că Londra ar putea fi obligată, dacă ulterior ar formula solicitare de aderare la UE, să devină membră a zonei euro şi a Spaţiului de circulaţie fără frontiere Schengen.