Au primit între 2 şi 5 ani de închisoare! / Doljenii acuzaţi de afaceri cu fier vechi, condamnaţi pentru evaziune fiscală

0
348

Cei cinci doljeni „săltaţi” de oamenii legii în martie 2014 pentru evaziune fiscală cu fier vechi, prejudiciul reţinut în sarcina lor fiind de peste 7,3 milioane lei, au fost condamnaţi, la sfârşitul săptămânii trecute. Judecătorii Tribunalului Dolj i-au condamnat pe doi dintre ei la câte 5 ani de închisoare cu executare, ceilalţi trei primind pedepse cu suspendare, însă nici unul nu mai are voie să fie administrator al unei societăţi comerciale. Sentinţa Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. perchezitii

Reamintim că poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, sprijiniţi de mascaţi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj şi ofiţeri de specialitate din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, „sunau deşteptarea”, pe 19 martie 2014, la 10 adrese din municipiul Craiova şi din comuna doljeană Lipovu, la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi folosirea creditului într-un scop contrar intereselor societăţii.

Reprezentanţii IPJ Dolj anunţau atunci că Mureş Iorgu (24 de ani), Silvia Gavrilă (30 de ani), Iulian Gavrilă (37 de ani), toţi din Craiova, şi Stela Radu (40 de ani), din oraşul Segarcea, judeţul Dolj, în perioada 2010 – 2011, respectiv ianuarie 2013 – ianuarie 2014, în calitate de asociaţi ori administratori ai unor societăţi comerciale, toate cu sediul în Craiova, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor documente fictive privind achiziţia unor importante cantităţi de deşeuri feroase şi neferoase de la societăţi fantomă, diminuând astfel obligaţiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului de cele trei societăţi, cu suma totală de peste 7.300.000 lei.perchezitii (1)

Totodată, oamenii legii au stabilit că Mureş Iorgu, în calitate de administrator la două societăţi comerciale, a folosit în scop contrar intereselor celor două societăţi suma de 9.000.000 lei, iar pentru a se sustrage verificărilor financiar-contabile, a declarat fictiv sediul uneia dintre firme la o altă locaţie. Cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar pe 20 martie a.c. au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, Mureş Iorgu, Iulian Gavrilă şi Stela Radu fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în timp ce Silvia Gavrilă a fost plasată în arest la domiciliu, tot pe o perioadă de 30 de zile.

În iulie 2014 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Mureş Iorgu, Silvia Gavrilă, Iulian Gavrilă, Stela Radu şi Elena Dumitrescu au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de evaziune fiscală, iar vineri 17 iunie a.c., instanţa a pronunţat sentinţa. Astfel, Mureş Iorgu şi Iulian Gavrilă au fost condamnaţi la câte 5 ani de închisoare cu executare, în timp ce Stela Radu şi Silvia Gavrilă au primit câte 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar Ramona Elena Dumitrescu a primit 2 ani închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de 4 ani. Inculpaţii trebuie să acopere prejudiciul creat, iar judecătorii craioveni au mai stabilit ca aceştia să nu fie fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali al unei societăţi comerciale, iar dacă au fost aleşi, să fie decăzuţi din drepturi. Hotărârea nu este definitivă, atât procurorii, cât şi inculpaţii putând formula apel, la Curtea de Apel Craiova.