Traseu accesibil până în semifinale pentru Halep

0
318

Românca are şanse mari să ajungă în penultimul act la Wimbledon, unde ar putea da peste Serena Williams sau Maria Şarapova

Ieri a avut loc tragerea la sorţi a tabloului principal de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului şi singurul dintre cele 4 care se desfăşoară pe iarbă. Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, va avea un adversar facil în primul tur, brazilianca Teliana Pereira, locul 91 WTA. Pereira este o jucătoare de zgură, câştigând doar una din cele 5 partide pe iarbă disputate în cariera sa. Halep şi Pereira nu s-au mai întâlnit până în prezent. În cazul în care va trece de sportiva braziliană, Simona Halep va juca în turul doi cu învingătoarea meciului dintre germanca Dinah Pfizenmaier, locul 116, şi jucătoarea ucraienană Lesia Ţurenko, locul 144. Halep este pe aceeaşi parte a tabloului cu liderul mondial, Serena Williams şi cu rusoiaca Maria Şarapova, cea care a învins-o recent în finala de la Roland Garros. Una dintre ele îi poate fi adversară în semifinale. Până atunci, Halep poate juca în sferturile de finală cu Jelena Jankovici din Serbia, locul 7, sau cu compatrioata acesteia, Ana Ivanovici, locul 11, iar în optimile de finală cu sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 15, ori cu italianca Roberta Vinci, locul 21.

Posibil duel Halep – Cârstea, în turul 3

Jucătoarele române cel mai bine clasate în ierarhia WTA, Simona Halep, şi Sorana Cârstea, se pot întâlni pentru a patra oară în cariera lor, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, dacă vor ajunge în această fază a competiţiei de la All England Club. Sorana Cârstea, locul 29 şi cap de serie numărul 29, va evolua cu americanca Victoria Duval, locul 115 în lume. Jucătoarea de culoare, în vârstă de 18 ani, vine din calificări şi are un sezon excelent până acum pe iarbă, cu 6 victorii din 7 meciuri, în timp ce românca nu a luat contact anul acesta cu această suprafaţă. În cazul unei victorii, Cîrstea va juca în turul doi împotriva învingătoarei din partida Belinda Bencic (Elveţia), locul 72 – Magdalena Rybarikova (Slovacia), locul 39. Scorul partidelor directe Halep – Cârstea este de 2-1 în favoarea Soranei. Anul trecut, Halep şi Cîrstea au ajuns în turul al doilea pe iarba londoneză.

Hănescu, fără pretenţii contra lui Berdych

Monica Niculescu, locul 65, o va avea ca adversară în prima manşă pe belgianca Alison van Uytvanck, locul 93, în timp ce Irina-Camelia Begu, locul 80 WTA, va juca împotriva franţuzoaicei Virginie Razzano, locul 99 WTA. Adversare dificile vor avea Alexandra Cadanţu, locul 84, care va da piept cu sportiva italiană Camila Giorgi, locul 42 WTA, cea care a eliminat-o recent la Eastbourne pe Victoria Azeranka. Debutanta Andreea Mitu, locul 214 WTA, jucătoare venită din calificări, va avea o misiune imposibilă contra  polonezei Agnieszka Radwanska, locul 4, finalista de acum 2 ani la Wimbledon.

Pe tabloul masculin de simplu, singurul român prezent, Victor Hănescu, locul 103 ATP, este practic victimă sigură în meciul contra cehului Tomas Berdych, locul 6, finalist la Londra în 2010. Berdych are 2-0 în întâlnirile directe cu Hănescu, învingându-l chiar pe iarba de la Wimbledon, în 2008. Turneul de la Wimbeldon va începe luni. Premiile pentru primul tur sunt de 27.000 de lire sterline (aproape 34.000 de euro). Cel mai bun rezultat al unui român la Wimbledon este calificarea în finală. Ilie Năstase a reuşit acest lucru de două ori, în 1972 şi 1976. La feminin, cea mai bună performanţă i-a aparţinut Virginiei Ruzici, calificarea în sferturile de finală în 1978 şi 1981.