Luni începe Evaluarea Naţională

0
341

Elevii de clasa a VIII-a intră în focul examenelor. Aproximativ 5.200 de elevi doljeni vor susţine anul acesta Evaluarea Naţională, care începe luni, 23 iunie, cu probă scrisă la Limba şi Literatura Română. Începând din acest an şcolar, rezultatele obţinute la aceste testări contează în proporţie de 75% la admiterea în liceu.

Ordinul privind organizarea evaluării naționale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul școlar 2013-2014 prevede că examenele vor începe cu proba scrisă la Limba şi literatura română, iar elevii aparținând minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă pe 24 iunie. Proba scrisă la matematică este programată pe 25 iunie iar rezultatele vor fi afișate pe 27 iunie, până la ora 16.00. Tot în aceeași zi se vor putea depune contestațiile, până la ora 20.00. Rezolvarea acestora se va face între 28 și 30 iunie, urmând ca rezultatele finale să se afișeze pe 1 iulie Examenul va fi supravegheat video în toate cele 157 de centre organizate în judeţul Dolj, iar camerele vor fi instalate și în sălile în care se descarcă subiectele, precum și în sălile în care se evaluează lucrările scrise. Modul de calculare a mediei de admitere la liceu s-a schimbat din acest an. Dacă până acum, media celor patru ani de gimnaziu avea o importanţă de 50%, ponderea acesteia scade la 25%. În schimb, evaluarea naţională pentru liceu va avea un impact mai mare, adică 75%, faţă de vechea metodă de calcul cu 50%. Anul trecut, în Dolj, din totalul de 5.089 de candidaţi, peste 3.600 de elevi au obţinut la Evaluarea Naţională medii peste cinci, iar aproximativ 1300 de candidaţi au obţinut medii sub cinci.

Frauda se pedepseşte prin eliminare

Examenul începe la ora 9.00 şi durează două ore, dar elevii sunt aşteptaţi în săli cu cel puţin 30 de minute înainte. De asemenea, aceştia nu au voie să intre în sală cu materiale ajutătoare, frauda şi tentativa de fraudă atrăgând eliminarea din sală. Elevii se vor aşeza câte unul în bancă, în ordine alfabetică, potrivit listelor afişate la intrarea din săli şi fiecare dintre ei va primi o coală de hârtie pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate şi completează lizibil celelalte date de pe colţul colii, care va fi lipit după distribuirea subiectelor în săli şi după ce asistenţii din săli au verificat completarea corectă a tuturor datelor cerute. Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală şi niciun elev nu poate părăsi sala (decât dacă predă lucrarea scrisă). Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine evaluarea naţională în sesiunea respectivă; în cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, însă timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit. Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene folosesc numai creion negru; pentru proba de la matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen. Dacă doresc să corecteze o greşeală, atunci trebuie să taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. În cazul în care unii elevi doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte foi, iar colile folosite iniţial se anulează pe loc. La expirarea celor 120 de minute (două ore) acordate, elevii trebuie să predea lucrările în faza în care se află, neavând voie să depăşească timpul stabilit; trei elevi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări. În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acest lucru se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cei doi asistenţi şi atrage după sine eliminarea candidatului din examen. “Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30. Candidaţii nu au voie să intre în sală cu materiale ajutătoare, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, iar frauda şi tentativa de fraudă atrag eliminarea din sală şi acordarea notei 1 pe lucrarea lor”, a precizat Luminiţa Popescu, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.