Constantin Vasilescu a pierdut Primăria comunei Vela. La prima vedere nu este nici pagubă pentru nimeni, dar privind în Raportul Camerei de Conturi Dolj, constatarea nu mai poate fi aceeaşi. Urmele lăsate de acesta sunt adânci, iar modalitatea de lucru în cei patru ani a lăsat de dorit. Dacă se mai ia în calcul şi faptul că mai mulţi funcţionari publici şi-au recunoscut slaba pregătire în domeniul de care se ocupă, atunci tabloul devine din ce în ce mai trist. Un rol în dezastrul găsit la Primăria Vela, îl are şi fostul viceprimar Marian Mişcu, care numai ce nu a dorit să facă nu a făcut. Noul primar, Gheorghe Câmpeanu, un om cu capul pe umeri, format în echipa de Afaceri Externe a Consiliului Judeţean Dolj, va avea o misiune grea. În primul rând să facă ordine la nivelul personalului Primăriei Vela, obişnuit să facă lucrurile după ureche, şi în al doilea rând, să profite de toată experienţa acumulată în accesarea fondurilor europene, pentru a scoate la lumină această comună.
Este greu de crezut că într-o Primărie, în secolul 21, fie ea şi cea de la Vela, se poate lucra atât de haotic şi în dispreţul legii. Încă din anul 2010, un Raport al Camerei de Conturi Dolj scotea în evidenţă mari neregulii în această instituţie, începând cu abateri cu privire la efectuarea inventarierii patrimoniului la termenele prevăzute de lege şi înregistrarea în evidenţa contabilă a rezultatelor acestor operaţiuni, până la unele cu privire la plata şi înregistrarea cheltuielilor de personal, şi nerespectarea prevederilor legale referitoare la depunerea sumelor încasate, la casieria instituţiei în vederea depunerii acestora la Trezoreria Craiova. Raportul întocmit de inspectorii Camerei de Conturi Dolj este stufos, motiv pentru care vom prezenta doar câteva constatări, dar care sunt edificatorii pentru cum s-a lucrat în Primăria Vela în ultimii patru ani.
Fostul primar şi viceprimarul şi-au acordat sporuri salariale fără să aibă dreptul
Potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul jurnal, Registrul inventar şi Cartea mare. Înspectorii Camerei de conturi Dolj, în urma misiunii de audit efectuată au constat „că unitatea nu a întocmit şi folosit registrele de contabilitate obligatorii”. „Persoana răspunzătoare pentru aceste abateri este Georgescu Stanca, referent contabil, care în nota de relaţii dată, arată că nu a cunoscut reglementările legale privind întocmirea şi utilizarea registrelor de contabilitate”, se arată în Raportul Camerei de Conturi Dolj. Din verificarea prin sondaj a legalităţii plăţilor de casă efectuate de Primăria Vela, din veniturile reflectate în evidenţa contabilă şi în contul de execuţie întocmit la 31.12.2008, s-a constat că s-a că s-au făcut nelegal plăţi în valoare de 6.305. Mai exact, fostul primar Constatin Vasilescu şi viceprimarul Marian Mişcu şi-au acordat drepturi salariale fără respectarea prevederilor legale, adică sporuri pentru condiţii grele de muncă, de 3.186 lei, premii acordate în timpul anului de 1.392 lei şi premiul anual de 1.727 lei. Conform art. 2, alin. 1 din OUG nr. 108/2005: „Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală, indemnizaţiile prevăzute în anexă reprezintă unica formă de remunerare a activităţilor corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial”.
Încasau şi pensie şi ajutor social
Nici cu privire la cheltuielilor de asistenţă socială nu au fost respectate prevederile legale. La stabilirea cuantumului ajutorului social nu s-a ţinut cont de criteriile privind limitele minime şi maxime ale veniturilor potenţiale provenite din valorificarea bunurilor, ce depăşesc cantitativ categoriile de bunuri de strictă necesitate pentru nevoile unei familii. 14.015 lei au fost cheltuiţi în acest fel în mod nejustificat. Vinovaţi pentru aceste plăţi nelegale se fac fostul viceprimar Marian Mişcu şi referentul pe probleme de asistenţă socială, Dragoş Ofarcă. „Controlul a mai constat existenţa a 4 cazuri de beneficiari ai venitului minim garantat, care în aceeaşi perioadă pe lângă drepturile încasate conform Legii 416/2001 au beneficiat şi de alte drepturi din bugetele de asigurări sociale (pensii, pensii de invaliditate gradul I si II). Aceste cazuri au fost stabilite prin compararea bazei de date solicitate de Camera de Conturi Dolj, conform prevederilor legale, de la Casa Judeţeană de Pensii Dolj, cu datele privind plăţile venitului minim garantat la Primăria comunei Vela, utilizând aplicaţia IDEEA. Beneficiarii acestor drepturi au fost Bălan Liciu – 1.920 lei, Bebu Gheorghe – 1.970 lei, Ciocan Aurel – 4.577 lei şi Gheorghe Teodor – 3.922 lei”, se mai arată în Raportul Camerei de Conturi Dolj. Vicerpimarul Marian Mişcu şi referentul Dragoş Ogarcă au recunoscut abaterile de la lege.
Încasau taxele şi impozitele şi le depuneau cu întârziere în casierie
Personalul Primăriei Vela, cu atribuţii în încasarea taxelor şi impozitelor nu depuneau sumele încasate la timp la casieria instituţiei în vederea depunerii acestora la Trezoreria Craiova. „Exemplificăm în acest sens numerarul încasat de Efrim Marinaş cu chitanţele nr. 1470-1471/10.09.2009 în valoare de 242 lei; nr. 1472-1477/15.09.2009 în valoare de 1485 lei; nr. 1478-1480/16.09.2009 în valoare de 409 lei, pentru care nu au fost prezentate documente din care să reiese data depunerii la casieria centrală a primăriei”, se arată în Raport. În acelaşi mod a procedat şi Dragoş Ogarcă, care a încasat taxe şi impozite şi le-a depus la casiere cu foarte mare întârziere. Dragoş Ogarcă în nota de relaţii dată inspectorilor de la Camera de Conturi Dolj a precizat că nu a depus banii la timp pentru că îi dădea primarul Constantin Vasilescu prea multe sarcini. Marinaş Efrim a spus că nu a cunoscut prevederile legale deoarece nu are pregătire în domeniu. În realitate, probabil, îşi rezolvau problemele din banii încasaţi din taxe şi impozite şi îi depuneau mai târziu. Astfel de persoanje lucrează încă în Primăria Vela. Aşa cum spuneam, ilegalităţile comise la Primăria Vela în patru ani de zile au fost multe. Iar cei răspunzători pentru bătaia de joc pe bani publici vor trebuie să răspundă în faţa legii.