Au furat motorină dintr-un TIR parcat

0
467

Doi bărbaţi din judeţul Argeş sunt cercetaţi de poliţiştii doljeni pentru furt calificat după ce, în noaptea de marţi spre miercuri au furat motorină din rezervorului unui TIR înmatriculat în Polonia, aflat într-o parcare din Filiaşi. Cel care a sesizat comiterea faptei a fost paznicul parcării.

În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02.00, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi prin 112 de Iusti Turbatu, de 23 de ani din Filiaşi, cu privire la faptul că din rezervorul unui autotractor a fost sustrasă motorină. Bărbatul sesizase că un TIR românesc, înmatriculat în Ilfov, intrase în parcarea amenajată pe raza oraşului Filiaşi de firma la care lucra şi el ca paznic, şoferul parcând foarte aproape de un alt TIR, cu numere de Polonia. Au coborât doi bărbaţi, care s-au învârtit pe lângă ambele autovehicule, iar după aproximativ o jumătate de oră au plecat mai departe, lucru ce l-a făcut suspicios pe paznic. “Echipa operativă din cadrul Poliţiei Filiaşi ajunsă la faţa locului a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, stabilindu-se că dintr-un autotren înmatriculat în Polonia a fost sustrasă cantitatea de 200 l motorină, în valoare de aproximativ 1.000 lei. În baza descrierii făcute de paznic, poliţiştii au pornit în urmărirea autotrenului folosit la comiterea faptei”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. În localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi, oamenii legii au oprit TIR-ul, stabilind că la volanul acestuia era Marius Ţugui, de 25 de ani, din comuna Răteşti, judeţul Argeş, cea de-a doua persoană fiind Cătălin Pătru, de 31 de ani, din comuna Godeni, Argeş. Din cercetările efectuate de poliţiştii doljeni a rezultat că cei doi erau în trecere prin Filiaşi, întrucât transportau produse electrice către Spania şi, profitând de întuneric şi de faptul că cetăţeanul polonez dormea în cabina autotrenului, cu ajutorul unei pompe au sustras motorina din rezervor. “Pe numele celor doi au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările, cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind recuperat şi restituit părţii vătămate”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.