În buza Craiovei, comuna Podari pare mângâiată în luna iunie de verdeaţa opulentă, dar şi de răcoarea apelor Jiului, care se face resimţită pe caniculă. Cu circa 7.000 de locuitori, risipiţi prin cele cinci sate – Podari, Branişte, Balta Verde, Gura Văii şi Livezi, comuna e vie, dar mai ales îngrijită, gospodărită, chiar chivernisită, semn autentic că are primar. Destoinic. Aflat la al cincilea mandat, Constantin Gheorghiţă năzuieşte fără emoţii să mai prindă unul, pe care l-ar putea pierde doar dacă nu ar participa la alegerile locale de anul viitor. În cuvinte puţine, de-ale locului, “Gheorghiţă de la Podari” e un om “al dracu’”, iute în gândire, atent cu vorba, ca să nu spunem viclean, care face ce promite şi promite doar ceea ce ştie că poate face. Nu are astâmpăr administrativ şi după ce a echipat localitatea cu drumuri asfaltate, canalizare, gaze, alimentare cu apă şi monitorizare video cu 60 de camere performante, aspirând prin proiecte europene însemnate fonduri băneşti, tot crede că mai sunt lucruri de pus în ordine şi, bineînţeles de întreţinut ceea ce s-a înfăptuit cu trudă şi perseverenţă în timp. Când detractorii săi, adversarii politici, îl înjură, că aşa se întâmplă prin părţile locului, Constantin Gheorghiţă zâmbeşte maliţios, ştiindu-se invidiat, şi greu de întrecut. Mai nou, pe dealul Podariului, a desenat denumirea comunei, să se vadă şi noaptea de departe, ca semn că aproape e Craiova, inima Olteniei. Spunea marele poet Marin Sorescu, în anii tinereţii, cu harul neîntrecut al comparaţiei, că văzută din car, Craiova l-a impresionat mai mult decât New York-ul din avion” Podariul văzut noaptea de departe e doar un semn oltenesc, mai ceva ca la Hollywood, al simţului gospodăresc. Dacă vorba e umbra faptei, cum se zice, Constantin Gheorghiţă ştie rostul lui de primar al unei mari comunităţi doljene: comuna se arată exact aşa cum este.
Înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864, desfiinţată în anul 1875, reînfiinţată în 1887, desfiinţată iar în 1930, reînfiinţată în 1032 şi desfiinţată în anul 1950, comuna Podari este situată în partea centrală a judeţului Dolj, de o parte şi de alta a Drumului Naţional 65, cu o suprafaţă de 6.794 ha şi aproximativ 7.000 de locuitori. Şi nu-i uşor să mulţumeşti un număr aşa mare de oameni, mai ales când localitatea se plasează în raza de influenţă a unui oraş dezvoltat precum municipiul Craiova. Tocmai din acest motiv primul gospodar al comunei, Constantin Gheorghiţă, face tot posibilul să ţină pasul cu dezvoltarea. Iar rezultatele cu siguranţă se văd, Podariul fiind pe primele locuri în judeţ şi în ţară din punctul de vedere al realizărilor.
Schimbarea la faţă a Podariului
Localitatea s-a schimbat mult în ultimii ani, putând concura cu uşurinţă cu multe oraşe care mai au mult timp să o ajungă din urmă. Bilanţul împlinirilor este impresionant, iar oamenii îşi doresc ca primarul să ducă la bun sfârşit toate proiectele începute şi să continue cu altele. Alimentare cu gaze, alimentare cu apă, canalizare, asfaltarea tuturor străzilor sunt obiective care au fost deja realizate, în prezent lucrându-se la altele la fel de importante pentru dezvoltarea comunei. “În aproape toată localitatea avem alimentare cu gaze, alimentare cu apă şi canalizare. De asemenea, au fost asfaltate toate drumurile, au mai rămas doar doi kilometri pentru care vom demara lucrările în cursul lunii iulie şi urmează să introducem alimentarea cu gaze şi în satul Gura Văii. Am realizat şi un studiu de fezabilitate pentru satele Livezi şi Gura Văii pentru introducerea apei curente. La Branişte şi la Balta Verde s-a depus proiectul pe Măsura 3.2.2. pentru introducerea alimentării cu apă şi a canalizării, iar acum aşteptăm rezultatul. Avem în plan să construim şi o brutărie, tot prin fonduri europene, care va asigura produsele de panificaţie pentru toţi cetăţenii localităţii. Pe Axa 125A avem un proiect declarat eligibil pentru realizarea drumului Podari – Bucovăţ cu o lungime de aproximativ opt kilometri, drum care va lega localitatea noastră de satul Palilula, lucrare fiind finanţată prin fonduri europene”, a spus primarul localităţii Podari, Constantin Gheorghiţă.
Panouri solare pentru toate unităţile de învăţământ
Pe raza localităţii Podari sunt cinci şcoli şi tot atâtea grădiniţe, toate reparate şi modernizate după standarde europene. În scurt timp, unităţile de învăţământ vor fi dotate cu panouri solare care vor asigura încălzirea pe timp de iarnă. În toamna acestui an vor fi demarate lucrările şi pentru construirea unui centru de zi – o grădiniţă cu program prelungit, fiind prima unitate de învăţământ de acest gen din localitate. “Toate şcolile şi grădiniţele noastre sunt reparate şi modernizate cu uşi şi geamuri termopan,mobilier nou, iar cabinetele de informatică, fizică şi chimie sunt amenajate corespunzător. Toate unităţile de învăţământ din localitate vor fi încălzite cu energie solară, valoarea proiectului fiind de aproximativ zece miliarde lei vechi. În localitate avem şi un centru de zi pentru copii, o grădiniţă cu program prelungit, la care vor începe lucrările în toamnă “, a explicat primarul Gheorghiţă.
Dealurile Podariului – zonă de agrement pentru tineri
Cu aproape toate problemele administrative puse la punct şi cu un aspect care ar putea da clasă multor oraşe, localitatea doljeană Podari concurează, mai nou, chiar cu Hollywood-ul. Şi asta doar din “vina” primarului, care face ce face şi mai aduce câte o schimbare în comună. Nici nu apuci să intri bine în localitate, că, pe dealurile din partea de Vest ale Podariului zăreşti desenată denumirea comunei, care se vede de-acum şi noaptea. “Faptul că am scris denumirea comunei pe dealurile din partea de Vest dă un aspect plăcut localităţii şi nu cred că este om căruia să nu-i placă ce se vede în zare. Primii care au răspuns pozitiv au fost chiar tinerii, viitorul localităţii noastre, ei merg acolo, îşi fac poze, se vede că le place. Ne-am gândit că în viitor am putea dezvolta o zonă de agrement acolo”, a conchis edilul localităţii Podari, Constantin Georghiţă.
Pentru că siguranţa comunei este unul din lucrurile importante pentru primar, nu mai puţin de 60 de camere video, instalate în toate intersecţiile principale, dar şi în perimetrul obiectivelor de interes public şi privat, asigură o monitorizare deplină, în scopul asigurării pazei şi protecţiei, a liniştii şi ordini publice. Pe un monitor de mari dimensiuni, racordat camerelor video, 24 de ore din 24, se veghează, de către un personal calificat, ca viaţa localităţii să nu fie perturbată în vreun fel de evenimente antisociale. Comuna Podari, cu cele cinci sate ale sale de-acum dotate cu o infrastructură de invidiat, este prima localitate din teritoriu care a implementat acest sistem modern de monitorizare cu camere video, fiind şi tranzitată intens, de mijloace de transport, spre sudul judeţului.