Bundesliga: Borussia Dortmund – meci nebun pe Signal Iduna Park

0
340

borussiaBorussia Dortmund avea nevoie vitală de o victorie, indiferent de scor, în faţa celor de la Werder Breme, pentru a rămâne pe podium, după ultima etapă de campionat şi a prinde direct, astfel, calificarea în C1. Urmăritoarea sa, Hoffenheim, la egalitate de puncte, întâlnea pe teren propriu pe Augsburg. Fără Mario Gotze, de multă vreme indisponibil, Andre Schurle, Julian Weigl şi Lukasz Pisczek, echipa lui Thomas Tuchel, calificată în finala Cupei Germaniei din 27 mai a.c., cu Entracht Frankfurt, avea prima şansă. Dar surpriză! Werder Breme, învinsă în etapa trecută pe propriul teren, de Hoffenheim, a deschis scorul, prin Z. Junuzovici (min 7), Marco Reus (min. 32) a egalat, iar P. Aubameyang (min 42) şi-a adus echipa în avantaj şi totul părea în grafic. Numai că, după pauză, F. Bartels (min 47) a restabilit egalitatea şi, mai mult, M. Kruse (min 69) a marcat pentru 2-3(!) în faţa a 80.000 de spectatori. Finalul a fost nebun, fiindcă M. Reus (min 75) şi P. Aubameyang (min 89), ambii din penalty, au stabilit scorul de 4-3 pentru echipa lor. Internaţionalul gabonez P. Aubameyang, cu 31 de goluri, a egalat un record care data din sezonul 1965 – 1966, stabilit de Lothar Emmerich. Hoffenheim a terminat la egalitate cu Augsburg (0-0), iar S. V. Hamburg s-a salvat încă o dată, in extremis, de la retrogradare, trimiţând la baraj pe Wolfsburg, în urma rezultatului de 2-1 în meci direct.