Tinerii meşteşugari se pregătesc de olimpiadă

0
332

După desfăşurarea fazelor pe unităţi şcolare, la începutul lunii viitoare va avea loc faza judeţeană a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, câştigătorii urmând să participe la faza naţională, care se va desfăşura în vară, la Sibiu.

Scopul acestor concursuri este de a educa şi conştientiza copiii asupra valorilor perene ale culturii şi civilizaţiei populare, de a dezvolta talentele tinerilor. „Obiectivele principale sunt educarea în sprijinul cunoaşterii propriei identităţi culturale, promovarea valorilor culturale şi civilizaţiei  în dialogul cultural ştiinţific şi politico-diplomatic internaţional, iar grupurile-ţintă sunt elevii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani care au deprins meşteşuguri tradiţionale de la părinţi sau bunici, cei care urmează cercuri de profil”, a declarat prof. Simona Chiriţă, inspector în cadrul ISJ Dolj.

Copiii trebuie să aibă obligatoriu, în timpul susţinerii concursurilor, costume populare tradiţionale, ei participând la diverse probe – olărit, pictură de icoane pe sticlă şi lemn, ţesut la războaie, etc. În ceea ce priveşte pictura de icoane, concurenţii trebuie să reproducă „Cina cea de taină” sau „Buna Vestire” (sticlă), „Schimbarea la faţă ”sau un Sfânt (lemn).

Faza judeţeană va avea loc pe 5 iunie, la Liceul Tehnologic „George Bibescu” din Craiova, depunerea cererilor de participare urmând să fie făcută până pe 27 mai.

ul viitor, dacă cele două țări vor face progresele necesare. Declarațiile președintelui Consiliului European au intervenit cu o zi înaintea summitului de la Riga (Letonia) al Parteneriatului Estic, un program lansat în 2009 în vederea apropierii de Uniunea Europeană a șase state din fostul bloc sovietic: Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.