Misiunea parohiei şi mânăstirii, azi

0
355

Peste 100 de preoţi din Protoieria Craiova Nord au participat la cea de-a III-a Conferinţă Pastoral Misionară de primăvară, din Arhiepiscopia Craiovei, dedicată „Anului omagial al parohiei şi mânăstirii azi”. Conferinţa a fost prezidată de părintele Grigore Vulcănescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Craiova şi delegat personal al IPS Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, şi a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii, la Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru”. După aceasta, preoţii prezenţi au participat la conferinţa propriu-zisă, la Centrul social „Renaşterea”.

Cuvântul de deschidere a fost susţinut de părintele Lician Dodenciu, de la Parohia Branişte II Işalniţa, prelegerea având tema „Misiunea parohiei şi mânăstirii azi”. „Misiunea bisericii înseamnă împlinirea planului dumnezeiesc de mântuire a lumii, lăsată nouă de Mântuitorul Hristos”, a spus părintele Dodenciu. Conferinţele vor continua luni, 25 mai, la Protoieria Băileşti, şi pe 26 mai la Protoieriile din Târgu Jiu.