Dermatologii olteni se reunesc la Craiova

0
328
Virgil Pătraşcu

La sfârşitul acestei săptămâni, dermatologii olteni îşi dau întâlnire la Craiova cu ocazia Conferinţei de primăvară a Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia (ADO).  Manifestarea reprezintă un schimb de experiență fructuos între medicii dermatologi din județele Olteniei (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinți). Timp de două zile, în perioada 23-24 mai, aceştia vor discuta despre ultimele noutăţi din domeniu, dar şi despre bolile dermatologice cu localizare exclusivă/predominantă la nivelul faciesului.

“Principalul motiv al alegerii acestei teme îl reprezintă faptul că fața unei persoane oglindește sufletul și personalitatea acesteia, iar medicul dermatolog sesizează cel mai ușor modificările patologice la acest nivel. În afara faptului că exprimă, în funcție de starea interioară, buna dispoziție, mânie, mirare, visare, aici apar primele semne (riduri) care trădează trecerea timpului. Aspectul estetic este modificat nu numai de trecerea timpului, dar și de fumat, oboseală, machiajul zilnic excesiv, poluare, radiații solare, dar mai ales de bolile cu localizare exclusivă sau predominantă la nivelul faciesului”, a declarat prof. univ. dr. Virgil  Pătraşcu, președintele Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia.

Programul științific este foarte bogat, cuprinzând 39 de lucrări (13 referate; 4 studii; 22 de cazuri clinice) care sunt publicate în volumul conferinţei (206 pagini).

          Cu această ocazie vor fi prezentate infecțiile cutanate grave la nivelul feței, tulburările de pigmentare, bolile cauzate de factorii fizici, tumorile cutanate benigne, precancerele și cancerele cu localizare în această regiune topografică. Nu vor fi omise acneea și rozaceea, boli afișante și de foarte multe ori complexante, dar nici dermatozele faciale rare și manifestările la nivelul faciesului în cadrul bolilor genetice. La secțiunea Varia, vor fi prezentate cazuri clinice deosebite, care au pus probleme de diagnostic și tratament. Conferința este acreditată de Colegiul Medicilor din România.