Stagii de voluntariat pentru studenţi

0
398

AIESEC Craiova le oferă studenţilor oportunitatea de a se înscrie într-un stagiu internaţional de voluntariat, prin programul “Global Cizizen”, pe perioada verii, pentru şase săptămâni, fiind implicaţi în proiecte sociale, menite să dezvolte comunitatea.

Un astfel de stagiu presupune ca studenţii să descopere, timp de o lună şi jumătate, o ţară străină, vizitând, cunoscând oameni noi, dar şi numeroase elemente tradiţionale, cum ar fi mâncarea, obiceiurile, modul de viaţă specific ţării respective. Italia, Brazilia, Egipt, Polonia, Grecia şi Rusia sunt doar câteva dintre destinaţiile unde studenţii vor putea pleca în această vară. “Acolo ei vor lucra în cadrul unor proiecte de dezvoltare socială şi comunitară, educaţie, ecologie, medicină, marketing şi management, drepturile omului şi altele”, a precizat Radu Theordor Saizu, purtător de cuvânt în cadrul AIESEC Craiova.

Programul “Global Cizizen” se adresează studenţilor din primii ani de facultate, indiferent de specializarea pe care aceştia o urmează. Profilul acestora trebuie să cuprindă totuşi următoarele caracteristici: un nivel bun de limbă engleză, flexibilitate, deschidere către situaţii şi culturi noi şi toleranţă. Etapele prin care trec studenţii ce pot accesa acest program internaţional sunt simple: completarea formularului de înscriere online, participarea la un interviu susţinut de membrii AIESEC Craiova, găsirea oportunităţilor potrivite cu ajutorul platformei internaţionale a organizaţiei, mai apoi susţinerea unui interviu cu membri AIESEC din ţara în care aceştia vor să plece, iar în final realizarea procedurile legale pe care călătoria le presupune. Înscrierile se pot face pe toată durata lunii mai, accesând site-ul http://www.aiesec-craiova.org/global-citizen/