PDL, PNL și PP-DD, în alianță ad-hoc la secțiile de votare

1
93

Candidatul PDL pentru alegerile europarlamentare, Marian Jean Marinescu, a organizat, ieri, o conferință de presă în care a arătat cum crede el că se vor desfășura lucrurile în ziua votului. Marian Jean Marinescu este de părere că prezența la urne va fi doar puțin mai bună decât cea de la alegerile locale, iar votul va fi împărțit în funcție de cum vor reuși primarii să mobilizeze oamenii. Marian Jean Marinescu a atras atenția și asupra posibilității de fraudare a votului prin intermediul listelor speciale.

Marian Jean Marinescu a spus, ieri, că această campanie a fost atipică față de oricare altele de până acum. Ceea ce este ieșit din comun sunt mesajele de campanie care, în opinia fostului europarlamentar, nu au un conținut european, ci țintesc spre viitoarele alegeri președințiale din toamnă. „Cred că singurul partid care a făcut, într-adevăr, o campanie europeană este PDL. Restul au încercat să facă o precampanie pentru toamnă pentru președinție. După cum ați văzut, avem tot felul de candidați pe bannere și afișe. Și Antonescu candidează, și Johannis și Ponta, și Manda, și Olguța. Nu știu pe ce liste sunt ei, că nu am văzut listele, dar sunt candidați de profesie. Candidații care sunt în liste probabil că nu au valoarea necesară ca să fie și pe bannere. Și aici cred că este singurul lucru cu care au dreptate”.

Prezența la vot, puțin mai mare decât cea de la locale

La alegerile de duminică nu vor ieși foarte mulți oameni, iar cea mai mare prezență la vot va fi în mediul rural, crede fostul europarlamentar. „E greu de apreciat câți vor fi, dar cred că vor fi un pic mai mulți decât la alegerile locale”. Dar absenteismul la urne poate fi un avantaj pentru PSD, mai crede Marian Jean Marinescu. „Ei au un nucleu mult mai mare, cunoaștem acest lucru, de oameni care vin la vot indiferent de ce se întâmplă. Rugămintea mea este pentru cei care cred că trebuie să existe reprezentanți ai României în toate grupurile politice ale UE, și mai ales în PPE care va da președintele Comisiei Europene. Mai ales că ceea ce se decide acolo este extrem de important: 70% din legislația națională se decide în PE și în instituțiile europene și atunci trebuie să încerci să trimiți acolo oameni care, după cum consideră cei care vin la vot, pot să facă față și să apere interesele României”.

„O înțelegere simplă” pentru secțiile de votare

Referindu-se la modul cum se vor sta lucrurile în ziua votului, Marian Jean Marinescu a avertizat că o problemă ar putea să apară în secțiile de votare. Concret, PDL se teme că social-democrații vor încerca să fraudeze votul. „Motiv pentru care am făcut o înțelegere simplă cu PNL și PP-DD pentru a supraveghea împreună procesul de votare ca acesta să se desfășoare corect. Problema noastră este să nu repete performanța de la referendum. Avem o adresă oficială prin care ni se spune că 10% din cei care au fost pe listele speciale, la referendum, nu există. Sunt și șapte persoane decedate și este evident că este un fals. Și ne gândim că poate se vor ocupa din nou cu aceste lucruri în Dolj și în Oltenia”.

Pe de altă parte, Marian Jean Marinescu este convins că primarii tuturor partidelor vor mobiliza oamenii la vot. „Ținta noastră este să depășim PNL-ul în aceste alegeri și să sperăm că vom reuși. Vom fi cel mai puternic partid de dreapta, ceea ce cred eu că, în acest moment, este o realitate. În viața politică se vede foarte bine acest lucru”.

1 COMENTARIU

  1. DE CE?SA SEFU RE LA VOT INSEAMNA CA SUNTEM O NATIUNE DE HOTI[U A M 79 ANI SI DE 7 ANI DE UE SACREIAT IN ROMINIA TOT CE POATE FI MAI RAU [D-STRA MARINESCU VA CONVINE CAIN ACESTI 24 ANI ATI FACUT POLITICA SI VA-TI IMBOGATIT ===UNI BEAU DIN CEASCA SI ALTI DIN IBRIC ASA EPELA NOI

Comments are closed.