Liga I intră la apă

0
53

Adunarea Generală a LPF a votat un sistem cu 14 echipe în primul eşalon care să dispute  play-off şi play-out

Sistemul competiţional se va schimba, începând cu sezonul 2015-2016. În Adunarea Generală Extraordinară a LPF de ieri s-a votat ca numărul echipelor din Liga 1 să fie redus, de la anul, de la 18, la 14 şi să existe play-off şi play-out. Evident, se aştepta ca grupările fără pretenţii să se opună schimbării de sistem, ca şi în anii trecuţi. De data aceasta, doar 3 dintre reprezentanţii cluburilor din Liga 1 prezenţi au votat împotriva schimbării (Ceahlăul, Chiajna şi Botoşani), restul fiind de acord cu noul sistem competiţional. Comitetul Executiv al FRF urmează să valideze această hotărâre la următoarea şedinţă, apoi aceasta va fi votată şi în Adunarea Generală a FRF. Pentru a se ajunge la noua confirguraţie înseamnă că la finalul sezonului următor vor retrograda nu mai puţin de o treime din echipele din Liga I, urmând să promoveze doar câştigătoarele seriilor Ligii secunde, care urmează şi ea să adopte un nou format, cu o singură grupă de 20 de echipe. În Adunarea Generală, cluburile importante din Liga I, nemulţumite de grila de repartizare a drepturilor TV, au propus o alternativă. Astfel, Astra, Steaua, Dinamo şi Petrolul doresc să-şi vândă singure drepturile de televizare pentru meciurile de pe teren propriu. „Granzii” Ligii I nu au avut însă succes cu această propunere şi în cele din urmă s-a convenit ca banii din drepturile de televizare ci în modul următor: 30% din sumă în mod egal între cluburi şi 70% în funcţie de locul ocupat în Liga 1 la finalul sezonului anterior.

Ar fi mult mai greu pentru CSU să promoveze la anul

În condiţiile noului sistem, dacă ratează promovarea în acest sezon, pe teren sau la comisiile FRF, CS Universitatea ar avea o misiune mult mai dificilă la anul. De asemenea, dacă va reuşi să promoveze în primul eşalon, echipa din Bănie va intra direct într-o competiţie experiemntală, una extrem de încinsă în zona retrogradării, unde vor fi angrenate probabil mai mult de jumătate din echipe. Noul sistem a fost comentat şi de directorul executiv al Universităţii Craiova, Felix Grigore: „Pe noi ne interesează deocamdată să ajungem în Liga I, apoi vom vedea ce va fi, dar în principiu un prim eşalon cu mai puţine echipe ar concentra valorile şi ar creşte calitatea fotbalului. 14 echipe în Liga I ar fi numărul OK, nici mai puţine de atât parcă nu e bine”. În contradicţie cu oficialul Craiovei a fost preşedintele celor de la CSMS Iaşi, Florin Prunea, care consideră că la o ţară de 22 de milioane de locuitori sunt puţine doar 14 echipe în primul eşalon. Ţările europene cu fotbal decent cu maxim 14 echipe în prima ligă sunt: Austria (8 milioane locuitori), Croaţia (4 milioane locuitori), Elveţia (8 milioane locuitori), Slovenia (2 milioane locuitori) –  câte 10 echipe, Danemarca (6 milioane locuitori), Scoţia (5 milioane locuitori), şi Slovacia (6 milioane locuitori), – câte 12 echipe, Bulgaria (7 milioane locuitori), Cipru (1,5 milioane locuitori), Israel (8 milioane locuitori) – câte 14 echipe.

 

CS Universitatea şi ASA ar putea lupta la anul pentru evitarea ultimelor 6 locuri din Liga I

 Ce se schimbă din sezonul 2014-2015:

LIGA 1: 18 echipe – retrogradează locurile 13-18

LIGA 2: Două serii de 12 echipe – promovează locul 1 din fiecare serie – retrogradează locurile 7-12 din fiecare serie

LIGA 3: 4 serii a câte 18 echipe – promovează locul 1 din fiecare serie – retrogradează locurile 15-18 din fiecare serie.

 

Cum va fi din sezonul 2015-2016:

LIGA 1: 14 echipe – retrogradează direct locurile 13-14 – locul 12 dispută baraj cu locul 3 din Liga 2.

LIGA 2: O serie de 20 echipe – promovează locurile 1-2 – retrogradează locurile 17-20 – locul 3 dispută baraj cu locul 12 din Liga 1

LIGA 3: 4 serii a câte 18 echipe – promovează locul 1 din fiecare serie – retrogradează locurile 15-18 din fiecare serie

 

Algoritmul noului sistem din Liga 1:

– 26 de etape în sezonul regulat

– primele 7 echipe intră în play-off: încă 12 etape

– ultimele 7 formaţii joacă play-out, încă 12 etape, retrogradează ultimele două

– total meciuri fiecare echipă: 38