Rutieriştii craioveni, instruiţi să nu ia şpagă: “Şoferul român s-a obişnuit să se înţeleagă cu poliţistul…”

0
347

Directorul Direcţiei de Poliţie Rutieră din cadrul IGPR, comisar-şef Lucian Diniţă, şi un reprezentant al Direcţiei Generale Anticorupţie, inspectorul principal Florentin Gherghe, au fost prezenţi, ieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, la o întâlnire cupoliţiştii doljeni care au atribuţii pe linie de poliţie rutieră, pentru a-i instrui cum să evite comiterea unor acte de corupţie. Şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere recunoaşte că asemenea fapte ţin de metehnele românilor şi spune că trebuie elimenate.

“Şoferul român s-a obişnuit să se înţeleagă cu poliţistul şi asta trebuie să dispară. Tocmai de aceea, Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie a demarat o campanie de prevenire a faptelor de corupţie în rândul poliţiştilor de la structurile rutiere şi de asta suntem noi astăzi aici. Nu am venit în control, ci pentru a reinstrui poliţiştii sub aspectul atitudinii, comportamentului şi modului de acţiune în stradă”, a precizat comisarul-şef Lucian Diniţă.

Deşi cazurile de luare de mită descoperite în rândul poliţiştilor de la Rutieră nu sunt foarte multe, corupţia în acest domeniu există. Iar reprezentantul DGA a precizat că “testele de integritate” reprezintă una din metodele de prevenire şi de identificare a vulnerabilităţilor oamenilor legii. La finalul discuţiilor cu reprezentanţii mass-media, oficialii au intrat în şedinţă cu poliţiştii doljeni.