Justiţia, la Brasília şi la Bucureşti

0
153

Marian Nazat

Avocatul de reală probitate profesională, dar şi scriitorul prolific Marian Nazat, nu mai are nevoie de nici o prezentare. El este înainte de toate o conştiinţă a acestor vremuri. Preluăm integral de pe blogul său –cu acceptul de rigoare- articolul de faţă.

*

În îndepărtata şi seducătoarea Brazilie, trei judecători (din cinci) de la Curtea Supremă  au stabilit că ex-preşedintele ţării în perioada 2003-2011, Luiz Inácio Lula da Silva, a fost condamnat  nelegal de către un judecător  neimparţial, Sergio Moro, devenit apoi, timp de optsprezece luni, ministrul Justiţiei în cabinetul noului şef de stat, Jair Bolsonaro. Hotărârea magistraţilor de la cea mai înaltă jurisdicţie  braziliană  vine să  desfiinţeze, iată, o  condamnare la nouă ani închisoare pronunţată în anul 2017. Unul dintre membrii pretoriului, Gilmar Mendes, a reiterat iarăşi  că „ambiţiile politice (…)  nu au nimic de-a face cu datoria unui judecător”. Colega sa de complet, Cármen Lúcia, a criticat vehement  transfomarea actului de justiţie într-un spectacol, prin „încălcarea drepturilor juridice fundamentale care trebuie garantate oricărui cetăţean.” Explicaţia acestei schimbări surprinzătoare şi radicale de optică judiciară? Aceeaşi de când lumea modernă, profesorul Gilberto Marigoni de la Universitatea ABC din São Paulo apreciind că „este vorba despre  o decizie juridică, dar cu o puternică motivaţie politică.  Situaţia ţării nu mai are nimic de-a face cu cea din 2018, tragedia sanitară atinge apogeul şi Bolsonaro este izolat şi incompetent”. După cum remarca şi Anne  Vigna, corespondenta de la Rio de Janeiro a gazetei Le Monde, „prima consecinţă a acestui vot este, fără îndoială, sfârşitul carierei politice a fostului magistrat din Curitiba, pe care mass-media braziliene îl prezentau permanent ca un potenţial candidat la scrutinul prezidenţial din 2022. O altă repercusiune legată evident de Lula, care îşi consolidează întoarcerea pe scena politică. Fostul preşedinte şi-a recăpătat  deja drepturile politice pe 8 martie, în timp ce incompetenţa Tribunalului din Curitiba pentru judecarea dosarelor în care fusese condamnat – tot aşa de spectaculos – fusese recunoscută de judecătorul Fachin. Dar nu a fost totuşi scos de sub acuzare. De această dată, anularea sentinţei legată de triplex trimite un semnal pozitiv opiniei publice, cu atât mai mult cu cât fostul şef de stat nu a încetat să denunţe parţialitatea lui Sergio Moro.

Fernando Fontainha, profesor în sociologie politică la Universitatea din Rio de Janeiro are o altă opinie: «Este vorba despre reabilitarea Partidului Muncitorilor (PM), foarte atacat în ancheta „Lava Jato”. Elitele înţeleg că frontul împotriva lui Bolsonaro, care tocmai se formează în Brazilia, nu se poate face fără PM».

Marţi seara, cei care salutau altădată operaţiunile mediatice ale judecătorului Moro au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară în timpul alocuţiunii televizate a preşedintelui Bolsonaro, protestând împotriva inacţiunii guvernului în faţa pandemiei de Covid-19, care a dus la decesul a 3 251 de persoane în ultimele douăzeci şi patru de ore, un nou record.”[1]

Întâmplarea de la Brasília este simptomatică pentru justiţia de pretutindeni şi dintotdeauna: factorul politic decide dincolo de sala de judecată, fie  că doreşte recluziunea penală a  unui adversar ideologic, fie absolvirea de vinovăţiei a unui tovarăş de arme. La ei ca şi la noi, numai că aici, în bătătura  iohannistă, nu văd încă vreun ins capabil să pună în mişcare un proces de reabilitare a proscrisului Liviu Dragnea, de pildă,  duşmanul de moarte al cretinocraţilor.

Păi, cum să-ţi imaginezi asemenea năzdrăvănie, de vreme ce „făcătorii  de dreptate” din colonia România sunt de părere că „dacă nu erau americanii, dacă nu săreau europenii… ne încălecau alde Daddy & co în anii de tristă amintire 2017-2018. Timmermans ar trebui să aibă o  statuie în faţa Palatului de Justiţie”. Cel puţin aşa aflăm din mesajele halucinante publicate pe  site-ul Ştiripesurse.ro la sfârşitul lunii martie, capturate de pe „Forumul Magistraţilor”. Dumnezeule, ce inşi frustraţi, ce personaje schimonosite de ură s-au strâns acolo întru proslăvirea  abisului sufletesc ! Locul  unora dintre ei e neîndoielnic la Spitalul 9, iar nu în jilţul de magistrat ! Vasăzică, un astfel de ipochimen le scrie fârtaţilor de abjecţie: „Păi şi ce, dacă e arestat în februarie se supără cineva ?”[2] Atât le-a trebuit celorlalţi procurori, care au continuat cu sadism  un dialog ce ar stârni  invidia  oricărui inchizitor medieval. „O,  nu, ar fi cel mai frumos cadou de ziua  mea”, răspunde altul şi tot aşa:

 

– „Deja vă faceţi lista de cadouri pentru  februarie?”

– „Ăsta ar merita arestat şi ţinut acolo până la definitivă. Ca la omor.”

– „Ziua mea e mai devreme.”

– „Fiecare să-şi propună o ţintă.”

– „Murim cu ei de gât”.

– „Aşa e, nu ne lăsăm”.

– „Le facem percheziţie. Noaptea”.

– „Ziua mea e în iulie, dar ţin să  precizez că accept cadouri oricând.”

– „ Eu vreau doar să-i trimit pachet la  penitenciar. Răi mai sunteţi…”

 

Mă frec la ochi şi nu-mi vine să cred. Doar răi? Nu cumva şi nedemni pentru a îmbrăca roba de magistraţi? Nu cumva şi incapabili  să fie imparţiali şi să servească  adevărul judiciar? Nu cumva şi eşuaţi în demersul de a deveni oameni? Mă tem că toate la un loc şi, parafrazându-l pe unul dintre Savanarola ăştia progresişti, „nici judecătorii şi procurorii, nu numai infractorii, nu mai sunt la fel ca acum 35 de ani! Ce penisu’ lor  nu îşi văd de cacaoa lor?!?” Onorabilii surprinşi cu chiloţii în vine se vor un „Directorat” ca în vremea Revoluţiei franceze şi nu au în tărtăcuţă decât cătuşe şi măsuri  punitive. Culmea, se simt şi persecutaţi, căci „hoardele imbecile sunt dornice de sânge de procuror”, motiv ca fel de fel de răufăcători să le arunce nutreţ mediatic, chipurile.  Haida-de, gogomănia cu pricina nu ţine neam într-o ţară de vajnici procurori, de la CTP (cu şi fără mască) şi până la ultimul troglodit al naţiei, una care „vrea sânge, nu argumente”. Din nefericire, forumiştii daţi în vileag nu sunt nişte  creaţii virtuale, nici pomeneală ! Ei intră şi în sălile de judecată şi sunt obligaţi de procedură să aibă  exclusiv în vedere  probele, iar nu informaţiile parvenite pe căi oculte ori prejudecăţile exibate în mesajele aiuritoare zvârlite la dispoziţia  publicului. Ei au în mână destinele unor semeni ajunşi, din varii motive, în posura de subiecţi ai acţiunii penale, iar nu simple obiecte de serie. Îmi şi imaginez ce reacţie le stârneşte invocarea prezumţiei de nevinovăţie şi zău că mă apucă groaza cunoscându-le viciul de  parţialitate şi de caracter. Poate şi de aceea sunt ei, în majoritate, împotriva fiinţării deja celebrei Secţii de Investigare a Infracţiunilor Judecătorilor şi nu au odihnă în a-i denunţa pe toţi cei care gândesc altfel. Cum marile spirite se întâlnesc mereu, 171 de deputaţi le-au îndeplinit hatârul, semn că  lobbyştii de la Ambasada  SUA au convins instituţiile de forţă  de la noi şi majoritatea  din Camera Deputaţilor să voteze americăneşte. I-am privit o clipă pe cei din alianţa liberalo-useristo-udemeristă care au decis desfiinţarea structurii cu pricina şi am ghicit  un zâmbet de satisfacţie pe chipul lor. Mi s-a făcut lehamite şi, involuntar, mi-am adus aminte cuvintele recente ale Elenei Udrea, la momentul  condamnării sale  în primă instanţă: „Numai Dumnezeu mai poate face ceva cu justiţia din România!” Altădată, la ceasul cocoţării în vârful structurilor statului valah, diva blondă nu invoca divinitatea, îi erau suficienţi mucenicii care se îngrămădeau să-i sărute sandalele de lux. Deh,  atunci, din  graţiile stăpânului pleşuv, răpitoarea primadonă îşi permitea să o  lege la ochi pe uşuratica zeiţă cu eşarfe scumpe, primite în dar de la admiratorii din interes. Mă rog cu parlamentarii de azi, porniţi să stârpească controversata secţie, să nu fie siliţi, mai târziu, să-i cerşească în van sprijin tot Celui de Sus…