De astăzi, se redeschid restaurantele, sălile de spectacol, sălile de jocuri de noroc, în Craiova

0
492

Restaurantele, sălile de cinema, cele de spectacol și sălile de jocuri de noroc din Craiova reiau activitatea în interior, începând de astăzi, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. 

Decizia a fost luată marți după-amiază de către reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dolj, incidența cazurilor de Covid, la nivel de muncipiu fiind 2,34 la mia de locuitori. Potrivit măsurilor care se aplică, începând de miercuri, în Craiova se pot desfășura activități în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și a concertelor, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului. Totodată, este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor în interior, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministerelor sănătății și economiei. De asemenea, se reia activitatea în sălile de jocuri de noroc cu o capacitate de 30% din cea maximă, respectând orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a CNSU.