Fed Cup: Simona Halep – o provocare pentru Caroline Garcia!

0
405

Caroline Garcia (nr. 21 WTA) a câştigat (6-3, 6-3) cu Mihaela Buzărnescu şi Kristina Mladenovic (nr. 66 WTA) a pierdut (3-6, 1-6) cu Simona Halep, în  prima zi a semifinalei Fed Cup dintre Franţa şi România. Aşadar, fiecare dintre numerele unu a celor două echipe a câştigat. Ierarhia a fost respectată, scrie L’equipe. În Kindarena din Rouen, o sală cu 5.000 de locuri, cei 1.000 de suporteri români şi-au făcut vocea auzită. Tensiunea e maximă. Dacă Simona Halep câştigă în faţa Carolinei Garcia, astăzi, România face un pas spre finală. Raportul întâlnirilor directe între cele două jucătoare e covârşitor în favoarea Simonei Halep care conduce cu 5-1. În cealaltă partidă Mihaela Buzărnescu (nr. 30 WTA) o întâlneşte pe Kristina Mladenovic, care pare realmente debusolată, după partida de ieri. Francezii îşi fac iluzii, românii speră, într-o zi fastă a Simonei Halep, care lasă impresia că nu resimte încărcătura psihică a confruntării. Probabil nu uită faptul că este ultima câştigătoare a Roland Garros-ului.