Politică externă, azil, uniune bancară, guvernanța zonei euro, sunt doar câteva din temele discuției prelungite, dintre cancelarul Angela Merkel și președintele francez, Emmanuel Macron. Numai că propunerile acestuia din urmă, în principal în materie bugetară, au fost primite cu răceală și se poate spune, chiar, printr-un „nu” categoric. Cum era deja de presupus. CDU-CSU, partidul cancelarului german, dăduse deja semne că dorește să frâneze ambițiile franceze. Cu toate acestea, în perspectiva Consiliului European din 28-29 iunie a.c., se va lucra în comun, anunțat fiind un Consiliu al miniștrilor franco-germani la 19 iunie a.c. Să o luăm metodic. Pe problema creării unui fond monetar european, arhitectura și competențele FMI divizează Parisul și Berlinul. Cancelarul a insistat, joi, la Berlin, pe necesitatea guvernelor de a proceda la eforturi naționale, economii bugetare și reforme, pentru a reda competitivitate economiilor proprii. „Este nevoie de solidaritate, dar și de competitivitate”, a spus Angela Merkel. Considerând refacerea zonei euro, ca inima proiectelor sale, Emmanuel Macron s-a văzut contrazis de Angela Merkel care a spus că subiectul în discuție este ultimul pe lista sa de reforme necesare în Europa, după politica migratorie sau o politică externă comună. De asemenea, pe zona euro, Angela Merkel opinează că aceasta nu este suficient de puternică pentru a face față crizelor. După ce, cu mare dificultate, a obținut o majoritate în Bundestag, cancelarul german se află încă sub presiune, mărturisită, pentru a acroșa discuții privind viitorul Europei. ”Eu nu știu dacă actuala formulă de guvernare va dura mult”, a spus Angela Merkel. Când, anul trecut, la 15 mai, îl primea pe Emmanuel Macron, Angela Merkel cita din scriitorul german Herman Hesse: ”La începutul oricărui lucru, se află o vrajă. Dar vraja nu durează decât dacă rezultatele sunt cele dorite”. Un an mai târziu, Angela Merkel nu mai rezonează cu președintele francez, pe orice temă, semn că „vraja” s-a disipat. Fiindcă realitatea este mult mai prozaică. Încât săptămânatul „Der Spiegel” chiar se întreba: „În fața lui Emmanuel Macron, Angela Merkel este tentată să devină doamna NU?”. Emmanuel Macron a insistat pe introducerea unor instrumente pentru ranfosarea responsabilității, ”noi avem nevoie de solidaritate la nivelul UE”. Numai că retorica sa de urgență nu a convins, decât prea puțin Berlinul, nu la fel de alarmist ca Parisul. Angela Merkel a mai reiterat refuzul țării sale de a pune în operă crearea unui fond de garanție bancară, din depunerile particulare. Germania rămâne deschisă unei astfel de abordări, dar într-un viitor apropiat. Sintetizând, se poate spune că elanul președintelui francez „a cam fost tăiat”, deși unii analiști nu s-au sfiint să afirme că de la „covorul roșu” s-a trecut la „linia roșie”.