Două minute, atât a durat şedinţa extraordinară a CLM Craiova. Nici nu au apucat bine să se aşeze pe scaun, că aleşii locali s-au trezit că au şi ridicat mâna votând singurul proiect de hotărâre, aflat, ieri, pe ordinea de zi. Nefiind obişnuiţi cu un timp-record ca acesta, consilierilor mai că nu le venea să părăsească instituţia, rămânând să mai discute, pe hol, mai multe minute decât cele petrecute la vot.
Deşi a fost un singur punct pe ordinea de zi, consilierii municipali au fost conştiincioşi şi au venit la şedinţă. La ora obişnuită, 10.00, aceştia s-au aşezat în scaune, astfel că secretarul municipiului, Ovidiu Mischianu, a putut să facă prezenţa. Cu câteva excepţii, cele 27 de locuri destinate aleşilor locali au fost completate. Plenul a fost declarat legat constituit şi s-a putut deschide şedinţa extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur punct, care a fost lecturat de preşedintele de şedinţă, avocatul Radu Marinescu. Executivul a comunicat că iniţiativa a întrunit toate avizele de specialitate, de la toate comisiile Consiliului, şi s-a trecut la vot.
Nici o obiecţie
Nu înainte ca preşedintele de şedinţă să întrebe dacă există cineva din sală, din rândul consilierilor prezenţi la şedinţă, care au de făcut vreo obiecţie în acest sens. Din nici o parte a sălii, adică nici din aripa consilierilor PSD şi ALDE (care sunt poziţionaţi în partea stângă a sălii de şedinţă), nici din cea a aleşilor locali PNL (plasaţi în partea dreaptă), nu a venit nici o întrebare sau o propunere. Şedinţa nu a fost, prin urmare, perturbată nici măcar de zborul unei muşte, totul decurgând liniar şi precis. Pe ceas, toată şedinţa a durat nici mai mult, nici mai puţin de două minute, timp în care s-au derulat toate formalităţile descrise mai sus, la sfârşitul cărora consilierii au ridicat mâna şi au votat. În unanimitate.
Următoarea şedinţă, săptămâna viitoare
După ce şedinţa a fost închisă, consilierii municipali au avut nevoie de mai mult timp ca să-şi… revină din iuţeala votului. Aşa se face că, după ce s-au ridicat din scaune şi au părăsit sala de plen, mulţi dintre aceştia s-au oprit pe holul Primăriei. Unii, pentru a-şi termina conversaţiile începute înainte de a intra în plen, iar alţii pentru a-şi mai spune câteva vorbe înainte de a pleca acasă. Ştirea cea mai intens comentată nu a fost, nici pe departe, proiectul de hotărâre pe care l-au achitat, votându-l la minut, ci instalarea noului subprefect de Dolj, Cristian Şovăilă, care s-a desfăşurat în paralel cu şedinţa CLM Craiova. Consilierii municipali vor fi convocaţi, din nou, la o şedinţă ordinară, care va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare.
Un singur punct pe ordinea de zi
Pe ordinea de zi s-a aflat, cum spuneam, un singur proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al RAADPFL Craiova, pe anul 2017. Faţă de anul trecut, conducerea regiei îşi propune să crească venituri şi cheltuielile cu 14%. Astfel, bugetul din acest an este stabilit la suma de 35,6 milioane de lei (faţă de 31,24 milioane de lei), în timp ce cheltuielile vor fi de 34,7 milioane de lei (faţă de 30,36 milioane de lei, cât au fost în anul 2016). Totodată, reprezentanţii regiei şi-au asumat şi un profit în sumă de 897.000 de lei, cu puţin mai mult decât anul trecut.
Serele vor fi modernizate
Pe lista de investiţii din acest an, RADPFL Craiova a trecut reînfiinţarea a patru sere, în vederea producerii de plante anuale şi bienale. Potrivit documentaţiei, acest lucru presupune montarea paturilor pentru răsad, realizarea sistemului de încălzire, racordarea la sistemul de apă şi montarea geamurilor. Restul serelor sunt încălzite cu ajutorul unui cazan pe combustibil gazos şi unul pe combustibil solid, iar autorităţile susţin că, din experienţa anilor trecuţi, atunci când cazanul pe combustibil gazos se defectează, cel pe combustibil solid nu face faţă şi nu poate să încălzească întreaga suprafaţă a serelor, acesta fiind motivul pentru care conducerea RAADPFL îşi propune să mai achiziţioneze încă un cazan pe combustibil gazos, alocând o sumă de 44.000 de lei. Reamenajarea serelor costă 77.000 de lei.