Plafon de 1690 milioane de lei, distribuit către 18 bănci

0
376

 Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a distribuit plafonul în valoare de circa 1.690,1 milioane lei, alocat pentru anul 2016, către cele 18 bănci, partenere în Programul Primei Case.

        Plafoanele repartizate fiecărui finanţator în limita plafonului total alocat pentru anul 2016, au fost alocate astfel încât să asigure necesarul de garantare pe perioada unui an întreg, pentru a oferi siguranţă  şi predictibilitate băncilor în relaţia cu potenţialii clienţi. Fondul nu are contact direct cu beneficiarii programului Prima Casă, astfel că responsabilitatea în privinţa încadrării în limitele alocate, monitorizării fluxurilor interne de aprobare a solicitărilor clienţilor, precum şi gestionarea ritmului de acordare a creditelor, aparţin exclusiv băncilor. Pentru protejarea intereselor potenţialilor beneficiari ai programului, băncile sunt invitate să procedeze la o informare corectă şi obiectivă a clienţilor în privinţa prioritizării solicitărilor în raport cu resursele de care dispun şi să se asigure că dosarele de credit tip Prima casă sunt aprobate în limita plafonului de care dispun.

FNGCIMM evaluează permanent gradul de utilizare a plafoanelor alocate către finanţatori

Conform prevederilor legale aplicabile, “FNGCIMM este autorizat să evalueze cel puţin trimestrial modul de utilizare de către finanţatori a plafoanelor alocate şi să efectueze realocări între finanţatori în funcţie de gradul de utilizare a plafoanelor alocate.” În acest sens, FNGCIMM evaluează permanent gradul de utilizare a plafoanelor alocate către finanţatori, estimând în baza ritmului de acordare al fiecarei bănci din primul trimestru al anului 2016, data preconizată la care finanţatorii vor finaliza plafoanele. „FNGCIMM va continua să evalueze ritmul de acordare a garanţiilor, pentru a realiza ajustările necesare în vederea asigurării unei utililizări rationale, în funcţie de gradul de utilizare a sumelor alocate, însă ţinând cont de limitarea dată de plafonul alocat pentru acordarea de garanţii în cadrul Programului pentru anul 2016….”, a subliniat Gheorghe Lăpădat, directorul FNGCIMM, filiala Dolj.

Sumele vor fi puse la dispoziţia finanţatorilor

În ultima perioadă, activitatea de acordare de garanţii în cadrul Programului Prima casă a cunoscut o dinamică semnificativ crescută, unul dintre finanţatorii participanţi în program anunţând recent  epuizarea fondurilor alocate din plafonul aferent anului 2016, motiv pentru care a solicitat alocarea unui plafon suplimentar. FNGCIMM, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor iniţia in curând o realocare între plafoanele alocate băncilor în cadrul Programului pentru că în limita resurselor disponibile să poată fi acoperite solicitările de suplimentare pe care toţi finanţatorii participanţi în program le vor formula în următorul trimestru. Sumele vor fi puse la dispoziţia finanţatorilor imediat după ce propunerea de realocare a sumelor în favoarea finanţatorilor va fi avizată de MFP, pe măsură ce aceştia vor epuiza resursele alocate şi vor trebui să acopere necesarul de garantare în cadrul programului pentru următorul trimestru al anului 2016.