Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni

0
477

Meteorologii prognozează pentru următoarele două săptămâni o vreme, în general, normală pentru această perioadă, caracterizată prin episoade de încălzire spre sfârșitul weekendului următor, dar și prin intervale cu precipitații sub formă de ploaie aproape în toate regiunile, relevă estimările Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabile pentru perioada 20 aprilie – 3 mai, date publicității de Agerpres.

În Oltenia, vremea ușor mai rece decât în mod obișnuit din prima jumătate a acestei săptămâni se va caracteriza prin medii regionale ale maximelor diurne de 13-15 grade și nopți, în medie, cu minime termice de între un grad și 3 grade Celsius și posibil brumă. În intervalul 24-27 aprilie regimul termic va reveni la normal, media temperaturilor maxime atingând 21 de grade, iar cea a minimelor va urca la 8-9 grade. În timpul celei de-a doua săptămâni vor fi ușoare variații ale temperaturilor diurne și nocturne în jurul acestor valori medii, iar regimul termic se va menține normal.

Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în intervalul 26-30 aprilie, dar pe arii restrânse va mai ploua și în alte zile din cursul ambelor săptămâni.